Noul an școlar revine cu vechea problema: multe dintre școlile de la noi au în continuare toalete în curte. Că de fiecare dată, își deschid porțile pentru elevi, deși nu au primit autorizație sanitară de funcționare. În județul Neamț, de exemplu, sunt 18 astfel de școli.
În comuna Borlesti, școala gimnazială din satul Rusnei, unde învață peste 300 de copii, nu a reușit să obțină autorizația de funcționare nici anul acesta, din cauza aceluiași motiv: are toaletă în curte.
În unitatea de învățământ, au fost făcute traseele, au fost luate măsuri de distanțare ale elevilor, dar nu este posibil să se amenajeze toaletă moderne, în interior.
Investiția pentru realizarea unui ansamblu de toalete este mult peste bugetul unității de învățământ. În aceste condiții, singură soluție a fost că școală să refacă, așa cum a putut, toaletă din curte.
Vestea bună este că, față de anul trecut, când erau 58 de școli cu toaletă în curte în județ, acum numărul lor a scăzut. Asta înseamnă că în urmă lucrărilor de rebilitare, numărul lor a scăzut cu 40 peste vară.