Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Mesajul președintelui Iohannis pentru elevi: Fiecare veți avea ocazia să fiți un supererou care, atunci când poartă mască și se spală des pe mâini, își ocrotește părinții și bunicii

Publicat: 14 septembrie 2020

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis elevilor, în prima zi de școală, că are încredere în ei, chiar dacă anul acesta școlar este unul „altfel”, în care fiecare are ocazia să fie super-erou, respectând normele de de igienă. Iohannis a avut un mesaj de încredere și pentru dascăli, cărora le-a transmis că va fi nevoie de multă răbdare, flexibilitate și energie în noua situație și pentru a se adapta la situații neprevăzute.

Klaus Iohannis anunțase în urmă cu câteva zile că nu va participa la nicio festivitate de început de an școlar și că va avea un mesaj video pentru elevi și dascăli.

Mesajul integral al președintelui Iohannis:

Dragi elevi,

Chiar dacă astăzi începem un nou an școlar altfel decât erați obișnuiți, entuziasmul, nerăbdarea și bucuria de a reveni la școală au rămas neschimbate. Trecem cu toții printr-o situație care, în urmă cu câteva luni, ar fi părut posibilă doar în cărți sau în filme. Până când vom reuși să învingem virusul care ne-a schimbat tuturor modul de viață, va trebui ca la școală să respectați câteva măsuri speciale, concepute pentru a nu pune în pericol sănătatea voastră și a celor dragi. Fiecare dintre voi veți avea ocazia să fiți un supererou care, atunci când poartă mască, se spală des pe mâini și ascultă îndrumările cadrelor didactice, își ocrotește părinții și bunicii, cei mai expuși pericolului de a se îmbolnăvi. Eu am foarte mare încredere în voi și, împreună, vom trece cu bine prin această perioadă!

Dragi dascăli,

Frumoasa misiune pe care v-ați ales-o devine anul acesta una extrem de grea. Obiectivul prioritar de a oferi învățământ de calitate este dublat acum de necesitatea desfășurării actului educațional în condiții sanitare cât mai sigure, deopotrivă pentru elevi și cadre didactice. Pășim cu toții pe un teritoriu necunoscut și tocmai de aceea va fi nevoie de multă răbdare, flexibilitate și energie, va trebui să găsiți resurse interne și adesea să vă adaptați la situații neprevăzute. Sunt convins însă că veți reuși să îi însoțiți pe copii în fascinanta călătorie a cunoașterii, fie că vă veți afla alături de ei în clasă, fie la distanță, prin intermediul mijloacelor de comunicare on-line.Vă doresc un an școlar cât mai bun și vă mulțumesc pentru implicarea voastră!

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.