Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

SUA: Mai multe ONG-uri denunţă histerectomii abuzive asupra migrantelor într-un centru de detenţie

Publicat: 15 septembrie 2020

Mai multe organizaţii neguvernamentale au depus plângere la administraţia americană şi au denunţat luni un număr important de histerectomii practicate asupra migrantelor dintr-un centru de detenţie din Georgia, în SUA, relatează AFP, citată de Agerpres.

O infirmieră a stabilimentului este cea care a informat ONG-urile în legătură cu aceste practici care s-ar derula în Centrul Privat de Detenţie din Georgia. Acolo, unele femei sunt închise de către US Immigration and Customs Enforcement (ICE), o agenţie de poliţie vamală şi de control al frontierelor a Departamentului de Securitate Internă al SUA.

„Când m-am întâlnit cu toate aceste femei care au fost supuse acestei intervenţii chirurgicale, mi-am spus că totul seamănă cu un lagăr de concentrare experimental. Ca şi cum ar face experienţe asupra corpurilor noastre”, a spus o deţinută intervievată de Project South, unul dintre ONG-urile care au depus plângerea.

Infirmiera ”lansatoare de alertă” a povestit că mai multe femei i-au spus că ele nu înţeleg de ce au fost supuse unei histerectomii, o operaţie care implică înlăturarea totală a uterului sau a unei părţi a acestuia.

„Mai multe deţinute mi-au spus că s-au dus la medic şi au fost supuse unor histerectomii fără să fie informate” în prealabil, a afirmat ea.

Potrivit aceleiaşi surse, a existat în mod special un medic care „practica histerectomii aproape asupra tuturor”.

ONG-urile Project South, Georgia Detention Watch, Georgia Latino Alliance for Human Rights şi South Georgia Immigrant Support Network sunt cele care au înaintat plângerea, depusă în numele migrantelor închise şi a infirmierei care a făcut dezvăluirile.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.