Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a transmis, joi, un mesaj de condoleanţe în care îşi exprimă regretul pentru dispariţia fostului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Pascu, decedat la vârsta de 85 de ani.
Ceferin îşi exprimă regretul pentru dispariţia lui Mircea Pascu într-o scrisoare transmisă către preşedintele Răzvan Burleanu, informează site-ul FRF.
„În numele UEFA, aş dori să transmit condoleanţe pentru pierderea domnului Mircea Pascu. Vrem să ne exprimăm mulţumirile şi aprecierile pentru deceniile în care a servit fotbalul, ca preşedinte al unor cluburi precum Corvinul Hunedoara, Jiul Petroşani sau Rapid Bucureşti, dar şi ca vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal între 1983 şi 1989 şi, bineînţeles, preşedinte FRF între februarie şi august 1990. De asemenea, va fi amintit ca membru al Comitetului competiţiilor pentru cluburi UEFA (1984-1992) şi Comitetul Fair Play (1992-1998), precum şi membru al ”UEFA Amicale des Anciens circle”. Vă rugăm cu drag să împărtăşiţi cele mai sincere condoleanţe familiei şi celor dragi” se arată în mesajul preşedintelui UEFA.
Mircea Pascu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, antrenor de tenis şi consilier al Federaţiei Române de Tenis, a încetat din viaţă, miercuri, la vârsta de 85 de ani.
Născut la 6 noiembrie 1934, la Petroşani, Mircea Pascu a fost conducător al cluburilor de fotbal Jiul Petroşani, Corvinul Hunedoara, UFC Rapid Bucureşti şi Politehnica Timişoara.
El a fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal între februarie 1990 şi august 1990. Mircea Pascu a pierdut alegerile pentru preşedinţia FRF în august 1990 în faţa lui Mircea Sandu.
De asemenea, Pascu a deţinut de-a lungul carierei sale mai multe funcţii în cadrul forurilor fotbalistice internaţionale precum membru al Comisiei Fair-Play a UEFA, membru al Comitetului competiţiilor pentru cluburi UEFA, membru al „UEFA Amicale des Anciens circle” sau membru în Comisia de protocol a FIFA.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)
sursa: AGERPRES