Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Fotbal: Laszlo Balint (UTA) – Jucătorii trebuie să se ridice la un nivel mult mai bun

Publicat: 24 septembrie 2020

Antrenorul echipei de fotbal UTA Arad, Laszlo Balint, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi trebuie să se ridice la un nivel mult mai bun.

”Suntem în faţa unei deplasări dificile, complicate, care, din păcate, nu vine într-un context favorabil pentru noi. Pentru mine e foarte importantă modalitatea în care ne vom prezenta ca reacţie în urma ultimei etape, pentru că am aşteptări şi am pretenţia ca echipa să reacţioneze şi să revenim pe acea pantă ascendentă în ceea ce priveşte evoluţia noastră, să revenim pe o organizare bună pe toate momentele jocului şi să ne recăpătăm acel spirit colectiv care să ne permită să sperăm la un rezultat bun”, a afirmat Balint înaintea partidei cu Dinamo.

”Din păcate la meciul cu Iaşi (2-3) au fost şi momente în care ne-am pierdut organizarea, în care ne-am lungit, în care nu am reuşit să întârziem un pic atacurile adversarilor şi acestea s-au dus direct pe linia noastră de fundaşi, nu am reuşit să avem nici o abordare foarte bună a duelurilor individuale. Meciul respectiv a fost un motiv de analiză foarte bun, am făcut-o atât ca staff, cât şi împreună cu jucătorii. Cred că lucrurile au fost înţelese, greşelile au fost identificate şi, sper eu, remediate, atât în ceea ce priveşte partea tehnico-tactică, dar mai ales partea de determinare, pentru că avem nevoie să fim la acelaşi nivel mental, de determinare în fiecare meci, indiferent de adversar”, a mai spus tehnicianul.

”Jucătorii conştientizează că pot şi trebuie să se ridice la un nivel mult mai bun din toate punctele de vedere şi sunt convins că o vor face, pentru că am o încredere foarte mare în ei. Reacţia lor a fost foarte bună, şi la antrenamentul de ieri, şi la cel de azi”, a adăugat Balint.

Fostul fundaş a făcut un apel la echilibru şi la unitate, astfel ca UTA să îşi consolideze poziţia în elita fotbalului românesc: ”Nu trebuie să ne dăm în cap după o înfrângere, la fel cum nu trebuie să facem nuntă după o victorie. Trebuie să rămânem echilibraţi, trebuie să conştientizăm că drumul este lung şi dificil şi, din punctul meu de vedere, trebuie să rămânem uniţi, chiar dacă trecem prin momente grele, atât noi cei din vestiar, cât şi oamenii din club şi să lucrăm fiecare pe felia lui pentru îndeplinirea obiectivului, pe termen mediu şi lung. UTA e un club care impune multe, impune respect, pretinde responsabilitate şi atunci nu trebuie să ne raportăm la un joc, trebuie să ne gândim că lucrurile sunt în perspectivă aici, clubul acesta trebuie să se stabilizeze la nivel de prim eşalon, pentru că fotbalul românesc are nevoie de o echipă precum UTA şi mai ales Aradul are nevoie de UTA în prima ligă”.

Laszlo Balint s-a referit şi la alegerile locale, în contextul în care speră că UTA va beneficia de susţinere din partea autorităţilor indiferent cineva va câştiga primăria: ”UTA are nevoie de un om în cadrul primăriei, indiferent cine va fi primar, e nevoie de un om care să înţeleagă importanţa brandului UTA pentru Arad. Aici ne referim la aspectul financiar, continuăm cu cel de infrastructură, avem acest stadion frumos, dar mai sunt multe probleme şi provocări în ceea ce priveşte infrastructura sportivă. Sportul arădean trebuie dezvoltat şi e un subiect destul de delicat în ultima perioadă”.

Antrenorul echipei arădene a vorbit şi despre cazurile de coronavirus din lotul său, precizând că există un jucător care este încă pozitiv: ”(Damian) Isac a intrat deja în colectivul echipei, din fericire la testarea de ieri rezultatul a fost negativ, îl aşteptăm şi pe (Alexandru) Oroian, rezultatul testului lui nu este încă negativ, dar sperăm ca în curând şi el să scape de această problemă, pentru că deja se întinde pe destul de multe săptămâni, şi uşor-uşor să îi aducem la tonusul fizic de care au nevoie ca să poată ajuta echipa”.

Referitor la mijlocaşul croat Mihovil Klapan, transferat recent, Balint a precizat că acesta e din ce în ce mai bine, după ce a admis că ”e adevărat că în momentul în care a venit la Arad nu era într-un tonus fizic foarte bun”.

UTA nu va putea conta în meciul cu Dinamo pe atacantul Alexandru Ioniţă I, care s-a accidentat în meciul cu Poli Iaşi. Ioniţă a suferit la o leziune deasupra tendonului, către gambă, iar indisponibilitatea lui va fi de aproximativ trei săptămâni.

Meciul dintre Dinamo şi UTA Arad va avea loc luni 28 septembrie, de la ora 21:00, pe Stadionul ”Dinamo”, în etapa a cincea a Ligii I. Nou-promovata UTA are trei egaluri şi un eşec după primele patru etape.
AGERPRES (V, AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.