Weekend interactiv pentru copiii mari și mici din Cluj Napoca. Aceștia s-au putut distra la „Caravana cu Jocuri”, festival de joacă, carte și arte. Copiii au avut parte de activități în aer liber și de multe jocuri care le-au pus la încercare concentrarea, memoria si creativitatea. Nu singuri, ci impreuna cu părinții si bunicii.
Sute de copii din Cluj Napoca au lăsat departe tabletele și telefoanele și au mers împreună cu familia în parcul din cartierul Grigorescu. Acolo, preț de câteva ore, au încercat jocuri educative, de societate și de stimulare a memoriei. Jocuri au fost pentru toate vârstele. Alături de copii s-au distrat și părinții.
Și pentru că jocurile și cărțile merg împreună, de la festival nu au lipsit lansările de carte.
Accesul la festival s-a făcut în condiții de siguranță. Participanților li s-a măsurat temperatura, iar piesele din jocuri au fost dezinfectate după fiecare partidă.
Festivalul își închide porțile mâine. Participarea este gratuită, iar înscrierea se face online.