Prozator, eseist şi critic literar, Ion Biberi a devenit un nume de notorietate în eseistica românească datorită calităţii şi originalităţii creaţiei sale, a caracterului interdisciplinar al abordărilor sale culturale.
S-a născut la Turnu Severin, la 21 iulie 1904. A absolvit, în paralel, Facultatea de Medicină şi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, devenind doctor în medicină şi chirurgie (1929), consemnează ”Dicţionarul general al literaturii române” (Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic, 2004) şi ”Dicţionarul scriitorilor români’ (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995).
Debutul scriitoricesc a avut loc în revista „Orizontul”, cu articolul „Un gigant al imperiului solar: Jupiter” (1919), iar cel literar, în prima serie a „Biletelor de papagal”, cu proză scurtă. Au urmat, apoi, colaborări la reviste de literatură: „Revista română”, „Kalende”, „Viaţa Românească”, „Gazeta literară”, „Ramuri”.
Ca prozator, a vădit preferinţa pentru un stil modernist, influenţat de pregătirea sa ştiinţifică: subiectele romanelor sunt dominate de preocuparea pentru descifrarea psihicului uman, de motivaţia subconştientă a experienţelor umane. De altfel, gusturile moderniste ale autorului romanelor „Proces” (1935), „Cercuri în apă” (1939) sau al nuvelelor din volumul „Oameni în ceaţă” (1937) au polarizat multe discuţii în momentul apariţiei lor, mai ales prin introducerea tehnicii de notaţie joyciană, un moment important în istoria literaturii autohtone.
Partea cea mai importantă a operei sale este reprezentată de eseuri, monografii şi portrete literare, cât şi de incursiunile sale critice, studii de o mare originalitate şi profunzime. Ceea ce dă nota de profundă originalitate este premisa axiologică a studiilor sale critice, care conduce la abordarea operei şi autorului din perspective structurale şi de integrare în cultură.
Dintre scrierile sale mai amintim: „Bruegel ciudatul” (1940), „Individualitate şi destin” (1945),”Lev N. Tolstoi” (1947), „Tudor Vianu” (1966),”Hanibal” (1967),”Arta de a trăi” (1970), „Destinul Aisei” (1983), „Ultimele eseuri” (1985).
Ion Biberi a primit o serie de premii prestigioase: Premiul Fundaţiilor Regale pentru eseu (1936), Premiul Asociaţiei Scriitorilor Români (1938), Premiul special al Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate (1979).
A murit la 27 septembrie 1990, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare – Cerasela Bădiţă, editor: Marina Bădulescu, editor online: Simona Aruştei)
sursa: AGERPRES