Guvernul Spaniei vrea să preia controlul sanitar al Madridului, după ce autoritățile regionale nu au ținut cont de indicațiile ministrului sănătății de a închide întreaga regiune. Între timp, localnicii acuză haos și discriminare. Câțiva români au povestit, în exclusivitate pentru știrile TVR, ce înseamnă să trăiești înconjurat de zone închise.
Diana locuiește în sudul Madridului, unde se află majoritatea zonelor închise, dar lucrează că psiholog într-un penitenciar de lângă capitală și urmează un protocol strict pentru a nu se infecta. Deși localnicii acuză autoritățile de discriminare, ea crede că de vină pentru numărul mare de îmbolnăviri este stilul de viață.
Zona Sud este o zonă cu foarte multă densitate a populației în care locuiesc multe familii numeroase în apartamente mici, nu se pot izola în caz că au un caz pozitiv și în care sunt foarte mulți imigranți care împart apartamentul cu mai multe persoane și le este mai ușor să se contagieze.
Închiderea parțială a unor cartiere a generat multă incertitudine printre localnici. Există și străzi închise doar pe jumătate, în funcție de zona sanitară de care aparțin.
De luni vor fi închise în total 45 de zone din capitală și din orașele învecinate, însă ministrul sănătății insistă să fie izolată toată regiunea Madridului.
Pe lângă restricțiile de mobilitate, au fost închise toate parcurile, localurile trag obloanele la ora 22.00, nu pot fi organizate niciun fel de petreceri sau evenimente, iar reuniunile cu mai mult de 6 persoane sunt interzise.
Au fost stabilite și sancțiunile pentru nerespectarea restricțiilor. Astfel, persoanele care ies din perimetrele închise, fără să aibă un motiv întemeiat sau părinții prinși cu copiii în parcurile de joacă, riscă între 3.000 și 15.000 de euro amendă.
Din Spania, pentru Telejurnal, a relatat Oana Dobrescu.