Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Cod galben de vreme instabilă, valabil până miercuri dimineaţa, în zone din 23 de judeţe

Publicat: 29 septembrie 2020

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă până miercuri dimineaţa în zone din 23 de judeţe.

Conform prognozei, în intervalul 29 septembrie, ora 11:00 – 30 septembrie, ora 10:00, în Moldova, local în Transilvania, Maramureş şi la munte vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ şi în care, îndeosebi în Moldova, se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată (averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină).

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 litri/mp şi, pe arii restrânse, mai ales în Moldova, 40 – 60 litri/mp.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău (parţial), Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Prahova (parţial), Sibiu, Vâlcea (parţial), Alba, Hunedoara, Gorj (parţial), Argeş (parţial) şi Dâmboviţa (parţial).

ANM precizează că, miercuri (30 septembrie) şi joi (1 octombrie), în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte, va ploua, iar prin acumulare cantităţile de apă vor fi însemnate.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.