Am aniversat Ziua Naţională de Luptă împotriva Cancerului de Sân, cancerul reprezentând o problemă majoră de sănătate publică, atât la nivel naţional, cât şi pe plan mondial.
Celebrarea acestei zile în România are menirea de a încuraja clasa politică, cetăţenii, agenţiile guvernamentale, companiile private, organizaţiile non-profit, precum şi toate celelalte grupuri interesate să se alăture activităţilor ce au drept scop creşterea gradului de conştientizare a ceea ce pot face românii pentru a preveni cancerul de sân.
Ziua de Luptă împotriva Cancerului de Sân este marcată şi la nivel mondial, prin acţiuni la scară largă, cum ar fi iluminări ale unor clădiri în roz, marşuri, distribuirea de fundiţe roz, etc., menite să le amintească femeilor că prin prevenţie şi efectuarea de controale medicale periodice, îşi pot păstra sănătatea.
În calitate de membru al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, voi acţiona activ pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ necesar femeilor care suferă de această boală, pentru ca drepturile lor să fie respectate şi să aibă şanse maximale de a învinge afecţiunea!
Deputat PSD Dâmboviţa GEORGETA-CARMEN HOLBAN,
Comisia pentru sănătate şi familie