PSD cere Guvernului să vină mai repede în Parlament cu proiectul de lege care să facă din nou obligatorii internarea, carantina și izolarea. Purtătorul de cuvânt al social-democraților, Lucian Romașcanu, susține că PSD este dispus să voteze un asemenea proiect numai dacă este justificat din punct de vedere medical și nu exclude să vină și cu amendamente.
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: Orice acțiune rezonabilă pentru combaterea pandemiei este acceptabilă, cu condiția să fie justificată prin informații fundamentate științific. Guvernul are obligația să vină cu analiza factorilor de risc.
sursa: TVR