Un grup important de intelectuali și voci publice în România își zic cu insistență „conservatori”, eticheta le este acceptată, dar ar trebui văzut ce înțeleg ei prin Conservatorism (cu majusculă) și dacă nu cumva ei sunt mai degrabă niște utopiști potențial perturbatori, însetați de carisme dubioase și gata să distrugă tot ceea ce un conservator autentic ar păstra.
Conservatorismul tradițional, moștenitor al Iluminismului, Aufklärung, implică ideea de a păstra ceva liniștitor, care s-a dovedit eficace într-o lume stabilă. Conservatismul clasic respinge experimentele și fanteziile politice, fie ele de dreapta moderată sau extremă, ca să nu mai vorbim de stânga extremă.
Noii revoluționari „conservatori” din România sunt însă mai degrabă populiști, altfel zis se situează la antipozii conservatorismului clasic, cum o arată și insistența lor pe religie, care pentru conservatorii autentici era o chestiune privată. Ei se folosesc de religie ca de o armă, ceea ce un conservator n-ar face nici în ruptul capului.
Noii sectanți „conservatori” din România sunt utopiști și alarmiști potențial distrugători, ceea ce un conservator n-ar fi niciodată. Ei nu au ce conserva, pentru că ei doresc o lume nouă (cea de azi fiind pentru ei putredă, stângistă și invadată din afară) și anunță, cu insistență milenaristă, sfârșitul celei actuale, sfârșit adus de stângiști și refugiați. De aceea, ei caută și aplaudă măsuri extreme, imediate, de restrângere a unor libertăți, propuse de lideri autoritari, ceea ce un conservator ar refuza să contemple.
Conservatorii români sunt mai degrabă niște răzvrătiți stridenți, la antipozii calmului conservator. Conservatorismul este practic și metodic și respectă adevărul în dezbateri. Cei din România care își spun „conservatori” sunt la fel de revoluționari, în sens negativ, pe cât erau Lenin sau Che Guevara. Ei vor modificarea profundă a (…)