Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Comunicat de presă – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi

Publicat: 28 octombrie 2020
Prin rechizitoriul din data de 23.10.2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a dispus trimiterea în judecată a trei inculpaţi (un cetăţean iordanian, unul irakian şi cel de al treilea cu dublă cetăţenie (română şi iordaniană) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat prevăzută de art.188 alin.1 C.p. – art.189 alin.1 lit.f C.p., cu aplicarea art.77 lit.a C.p. (prin fapta comisă a fost cauzată moartea a şaptesprezece persoane) înşelăciune prevăzută de art. 244 alin.1 şi 2 C.p. cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. (trei acte materiale) cu aplicarea art. 77 lit.a şi g C.p., falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse prevăzută de art.357 alin.1 C.p., cu aplicarea art.77 lit.a şi g C.p., respectiv nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor prevăzută de art. 342 alin.6 C.p. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.322 alin.1 C.p. cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. (trei acte materiale) – pentru unul dintre inculpaţi, toate cu aplicarea art.38 alin.1 C.p.

În fapt, s-a reţinut că:

– în cursul lunilor martie – aprilie 2020, profitând de situaţia prilejuită de starea de urgenţă instituită conform Ordonanţei Militare nr.1 din data de 17.03.2020, cauzată de răspândirea infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, în incinta unui imobil din comuna Dobroeşti, jud. Ilfov, inculpaţii au preparat şi oferit spre vânzare, respectiv livrat un produs denumit „Alcool sanitar Sante Med” din categoria biocide, fără a avea aviz de plasare pe piaţă ca produs biocid, eliberat de Institutul Naţional de Sănătate Publică – Comisia Naţională pentru Produse Biocide, având menţionate ca ingrediente „alcool etilic rafinat, apă, salcilat de etil, denaturanţi, tert-butanol şi albastru de metilen” dar, în fapt, ingredientul de bază a fost alcoolul metilic, precum şi vopsea de ouă pentru a da culoare albastră specifică alcoolului sanitar, produsul fiind vătămător sănătăţii;

– în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunilor martie – aprilie 2020, profitând de situaţia prilejuită de starea de urgenţă, inculpaţii au contrafăcut un produs pe bază de alcool metilic, în scopul comercializării acestuia, cunoscând împrejurarea că produsul – alcool sanitar, era foarte căutat pe piaţă pentru a fi folosit ca dezinfectant de către populaţie şi nu se mai găsea în magazine datorită cererii mari, după care, un inculpat a oferit şi vândut, unei persoane vătămate, administrator al unei societăţi comerciale din Iaşi, cantitatea totală de 220 baxuri conţinând câte 24 sticle cu alcool sanitar contrafăcut pe care erau aplicate etichete inscripţionate „Alcool sanitar Sante Med”, ducând în eroare persoana vătămată cu privire la faptul că produsul achiziţionat ar fi fost alcool sanitar, în condiţiile în care analizele toxicologice efectuate în cauză au evidenţiat prezenţa alcoolului metilic în cantităţi mari, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust, persoana vătămată suferind un prejudiciu evaluat la suma de 40160 lei; acelaşi inculpat a emis trei facturi completate în fals cu privire la produsul comercializat – „alcool sanitar”;

– urmare a comercializării produsului contrafăcut, în intervalul 15 aprilie 2020 – 18 august 2020, a intervenit decesul a şaptesprezece victime (cincisprezece pe raza judeţului Iaşi şi două pe raza judeţului Sibiu) care au consumat din acest produs, în urma necropsiilor efectuate stabilindu-se cauza deceselor ca fiind intoxicaţia cu alcool metilic;

– unul dintre inculpaţi nu s-a prezentat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă la un armurier autorizat pentru a depune un pistol marca Walter calibru 9 mm şi un încărcător conţinând trei cartuşe, găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 03.05.2020, în baza mandatului de percheziţie emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Facem precizarea că trimiterea în judecată constituie doar o etapă procesuală care, în nicio situaţie, nu poate înfrânge prezumţia de nevinovăţie.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.