O fata de 23 de ani a sunat miercuri la 112 anuntand ca sora ei i-a transmis ca este rapita si tinuta de mai multe persoane impotriva vointei sale intr-un loc din Galati de unde observa o piscina, un drum de centura si un pod. Imediat, politistii au demarat o ampla ancheta, cautand in mai multe locuri care corespundeau descrierii.
Fata nu a fost gasita, insa pana la urma totul s-a dovedit a fi o farsa pusa la cale de presupusa victima a rapirii. Tanara se afla in Italia si a dorit sa faca o gluma de ziua ei. Ea a fost contactata de politisti carora le-a spus ca a facut gluma dupa ce a consumat alcool si droguri.
„In urma verificarilor efectuate si a discutiilor telefonice purtate cu presupusa persoana vatamata, pe numarul de telefon pus la dispozitie de catre mama acesteia (nr. de Italia), s-a concluzionat ca aspectele sesizate nu se confirma, iar tanara de 19 ani in urma unui apel video, a declarat faptul ca se afla in Italia si nu este adevarat ca este victima vreunei infractiuni si a dorit sa faca o gluma cu membrii familiei sale, chiar de ziua sa de nastere, punand totul pe seama consumului de bauturi alcoolice si a substantelor halucinogene”, au anuntat reprezentantii IPJ Galati.
Fata de 19 ani a fost amendata de politisti pentru „alarmarea organelor de mentinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol, fara motiv intemeiat”.
sursa: Orange