Uniunea Europeană continuă să taxeze încălcările grave ale drepturilor omului, așa cum procedează de obicei. De data aceasta, Consiliul Uniunii Europene a decis, în această săptămână, să impună măsuri restrictive împotriva altor 32 de persoane și împotriva a două entități responsabile pentru încălcări grave ale dreptului omului în Iran.
Printre persoanele incluse pe listă se numără ministrul iranian al culturii și orientării islamice și ministrul educației, comandantul adjunct și purtătorul de cuvânt al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), cofondatorii Academiei Ravin, inclusă pe lista UE, membrii parlamentului iranian care sprijină represiunea violentă, membri ai poliției, membri ai sistemului judiciar din diferite părți ale țării, precum și gardieni și directori de închisoare, potrivit unui comunicat al instituției europene.
Pe lista respectivă mai figurează și Fundația de cooperare a forțelor de aplicare a legii (LEF) și Institutul de științe și studii sociale ale poliției.
Măsurile restrictive se aplică în prezent unui număr total de 196 de persoane și 33 de entități. Acestea constau în înghețarea activelor, interdicția de călătorie în UE și interdicția de a pune fonduri sau resurse economice la dispoziția persoanelor enumerate. (S.N.)
Integral aici.