Dupa 1989, ne-am recistigat libertatea. Pentru unii, aceasta a insemnat inclusiv eliberarea unei vulgaritati multa vreme reprimate, si asta s-a vazut si in acest film romanesc aparut dupa Revolutie (in 1994), cu o distributie de zile mari, in care mari actori au fost nevoiti sa se prostitueze de-a dreptul intr-o comedie penibila, cu un umor indoielnic si grosolan. Aceasta cadere in vulgaritate era, este in spiritul vremii.
Vulgaritatea nu este singurul pacat caruia i s-a dat friu liber. Lui i s-au adaugat agresivitatea si aroganta. Le vedem zilnic pe ecranele televizoarelor, uneori ridicate de-a dreptul la rang de virtuti, in emisiuni de divertisment, in care „vedetele” isi exhiba uneori cu grosolanie „virtuti” discutabile care le-au si adus celebritatea si isi imprastie in stinga si-n dreapta „secretele” (prin care isi pastreaza silueta, perechea sau pozitia in topuri), „chei ale unui succes” derizoriu, care in mod straniu, dar explicabil totusi, lor le aduc popularitate si posturilor de televiziune sau publicatiilor care le promoveaza, ratinguri, tiraje sau un numar de vizualizari de invidiat, in raport cu orice emisiune, articol sau eveniment cultural ori religios. In acest peisaj oarecum sumbru, o stire potrivit careia Catedrala Sfinta Sofia, muzeul de astazi de la Istanbul, fostul Costantinopol, va redeveni partial moschee, poate linistit sa fie trecuta cu vederea, pentru ca nu trezeste niciun interes. Si e pacat, pentru ca eu cred ca e un moment istoric.
Faptul ca presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anuntat, ieri ca primele rugaciuni colective musulmane vor avea loc la Sfinta Sofia pe 24 iulie (de ziua Sfintei care poarta numele lui Iisus, Cristina) da substanta ingrijorarilor manifestate de crestini, de mai multa vreme incoace. In prezent, „Hagia Sofia” este muzeu, dupa ce a fost moschee, timp de secole. La cucerirea otomana a Constantinopolelui (1453), altarul, icoanele si multe mozaicuri cu care a fost impodobita incepind cu ridicarea ei de catre Constantin cel Mare si reconstructia ei de catre Iustiniam, au fost conservate din 1934, cind Mustafa Kemal Ataturk a decis sa o „redea umanitatii”. Pe 6 iulie, Serviciul de presa al Patriarhului Ecumenic al Costantinopolelui, Bartolomeu, dadea publicitatii un comunicat, si el trecut cu totul cu vederea, in care se spunea, dupa un scurt istoric al fostei biserci imparatesti ridicate de Constantin, unde dupa el au fost intronati toti imparatii bizantini: „In timp ce a fost redimensionata ca muzeu, cu sprijinul unor expertize din Anglia, s-au restaurat si vechile icoane, dar nu li s-a putut readuce stralucirea initiala. Acum, desi nu este o biserica sau un lacas de cult, catedrala este frumoasa. Speram sa-si recupereze cindva statutul de Izvor al Intelepciunii, dar sintem sub amenintarea ca ar putea exisa si alte daune; sa ne rugam si sa speram ca nu se va intimpla si va ramine ca atare, pina la a doua venire a Domnului nostru”.
Rugaciunile n-au folosit. Erdogan a tinut vineri un discurs, in care a spus ca „vom indeplini impreuna rugaciunile vineri, la Sfinta Sofia, pe 24 iulie, si o vom deschide cultului (musulman)”, subliniind ca fosta bazilica, important loc de vizitare pentru turisti in Istanbul, „va ramane deschis tuturor, turcilor si strainilor, musulmanilor si nemusulmani”. Este insa un eufemism: pentru cine stie, cind nu sint servicii religioase, poti vizita orice moschee chiar ca nemusulman,crestin sau ca orice cult sau natie ai fi, insa e o mare diferenta intre o asemea vizita si aceea intr-un muzeu. Decizia este fara indoiala una politica, a fost acoperita cu decizia unui tribunal care a anulat statutul de muzeu, deschizind calea catre transformarea in moschee a Bazilicii „Sfinta Sofia”, ceea ce pe greceste inseamna „intelepciune”. A fost abrogat astfel de catre Consiliul de Stat, la cererea initiala a unor mai multe asociatii de cult musulmane, decretul lui Ataturk prin care cel mai vestit monument al crestinatatii rasaritene devenise muzeu si a fost readus la stadiul de dupa cucerirea musulmana a capitalei Imperiului Bizantin, de moschee. Ca e un monument din patrimoniul UNESCO, a contat prea putin.
Repet, gestul lui Erdogan e unul politic, dar care depaseste dupa parerea mea semnificatia atragerii de partea lui a radicalilor musulmani din Turcia. El nici nu mai avea nevoie de asa ceva. E mai mult decit atit: e un semn ca falia „razboiului civilizatiilor”, „frontiera lui Huntington” devine din ce in ce mai vizibil trasata, intre lumea musulmana si cea crestina. Erdogan a facut un asemenea gest, pentru ca e in „trend” cu ceea ce se intimpla in restul lumii. Acum doua decenii, la inceputul mileniului, pe 11 sptembrie 2001, asa ceva ar fi sunat ca o declaratie de razboi la adresa Statelor Unite. Acum nici macar gest de sfidare nu mai e, pare ceva de-a dreptul ceva firesc.
Aceasta granita de rasarit intre musulmani si crestini se adauga uneia mai putin fixe si vizibile geografic, a miscarilor radicale neomarxiste care ataca deja in fundamentele sale crestinismul, in lumea apuseana si peste ocean. Sub aparenta generozitatii apararii drepturilor minoritarilor sau a egalitatii rasiale, nu se mai camufleaza, nici macar formal, atacurile la adresa crestinilor, a culturii si a traditiei crestine, aflate sub asalt continuu din diverse directii. Deja, un lider important al miscarii „Black Lives Matter” din Statele Unite a cerut ca reprezentarile lui Iisus alb sa fie distruse, pentru ca e sfidator si rasist. Toate aceste miscari au preluat masiv din ideologia propagata de „natiunea Islamului”, de catre afro-americanii musulmani. Acestia sint o minoritate (numara aproape 700.000 , din cele 40 de milioane de afro-americani din Statele Unite), dar ideile lor sint din ce in ce mai populare. Albii crestini sint priviti ca o intruchipare a raului, a trecutului si a sclaviei, etape parcurse de strabunii lor. Considerau, cu mult inainte de „BLM” si alte motto-uri a nenumarate organizatii ca afro-americanii au fost crunt expoatati de catre caucazienii cu care nu trebuie sa se amestece. In plus, s-ar cuveni si trebuie chiar sa se lepede de „numele de sclavi”, de numele lor de botez „europene”, crestine, care apartin de fapt stapinilor stramosilor lor din vremea sclaviei.
O alta falie, despre care am mai scris, mult mai periculoasa si insidioasa, o alta „frontiera” si mai putin vizibila, in schimb extrem de volatila si perfida este pervertitea sufletelor, in numele „corectitudinii politice” si a iliberalismului, care vad, ca si strabuncii lor Marx si Lenin, in mod explicit in crestinism si Biserica „ultimul bastion” in calea „progresului”. Atributele tuturor acestor actiuni sint aroganta si agresivitatea. Astazi, intr-o lume cu atit de multi inamici, care au in spatele lor idei atit de generoase si care proclama atit de raspicat apararea drepturilor omului, imi pare ca Iisus a devenit din ce in ce mai insingurat, privind de pe mozaicurile Sfintei Sofia la musulmanii de la picioarele sale, in aceste zile ale celei de-a doua caderi a Constantinopolelui.
sursa: Orange