Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Declaraţie de presă – deputat Maricela Cobuz (PSD)

Publicat: 22 iunie 2020
Vizita Premierului Orban în judeţul nostru este, de fapt, „praf” în ochii sucevenilor.

După ce singurul judeţ din ţară a fost izolat şi rupt complet de restul ţării, după proasta decizie de a transforma Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava în spital Covid, vizitele dumneavoastră în judeţ, domnule Orban, pentru alte domenii, nu mai interesează pe nimeni. Ce veţi spune miilor de pacienţi care în prezent nu pot fi trataţi într-un spital Covid sau dacă ajung în acest spital, cu probleme grave, stau în aşteptarea rezultatului la testul Covid, timp în care boala se poate agrava?

Pacienţii oncologici la care stadiile bolii au avansat, revenind la spital, pacienţii cronici, hipertensivi, diabetici, cu afecţiuni neurologice şi chiar AVC, la care tratamentul din primele minute în condiţii de spitalizare este salvator, nu merită această soartă. Nu veţi spăla imaginea oraşului nici măcar dacă veţi face o vizită la spital.

Cum explicaţi sucevenilor că cel mai mare oraş din judeţ are secţiile din spital închise, funcţionând doar ca şi „covid şi noncovid”? Dar faptul că din 1.200 de paturi, sunt internaţi aproximativ 400 de pacienţi?

Haosul provocat de conducerea liberală în sistemul de sănătate trebuie stopat.

În calitate de deputat şi medic am înţeles necesitatea protejării cetăţenilor de virusul Covid-19 în momentul declanşării pandemiei. Nu am înţeles de ce nu aţi deschis Spitalul Nou din Fălticeni care era în procent de 90% finalizat, necesitând doar achiziţia de aparatură medicală. Nu am înţeles de ce conducerile unor spitale trebuia făcută de către unii oameni cu „şcoala vieţii”, care nu aveau nici un raport cu domeniul sănătăţii, mai mult decât atât, erau patroni de pompe funebre.

Când veţi veni în Parlament să ne prezentaţi sumele reale cheltuite în contextul pandemiei sau măcar să publicaţi transparent pe site-ul Guvernului firmele care au avut contracte fără licitaţie pentru produse medicale (inclusiv achiziţia de viziere, măşti, combinezoane, mănuşi, dezinfectant)?

Stimaţi guvernanţi PNL, nu transformaţi sistemul public de sănătate într-o cacealma.

PSD cere redeschiderea urgentă a secţiilor închise din marile spitale, atât din Suceava cât şi din ţară, pentru accesul bolnavilor cronici la serviciile medicale şi pentru tratamentul adecvat.

Maricela Cobuz – Deputat PSD
22 iunie 2020

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.