Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Comunicat de presă – Asociaţia Elevilor din Constanţa

Publicat: 22 iunie 2020
Scrisoare deschisă către Parlamentul şi Guvernul României

Tinerii, studenţii şi elevii din România solicită măsuri ferme privind situaţia patrimoniului fostului UTC

Organizaţiile de tineri, studenţi şi elevi din România salută demersurile iniţiate de Ministerul Tineretului şi Sportului privind reglementarea de urgenţă a situaţiei fundaţiilor pentru tineret, care au administrat în mod deficitar bunurile fostului UTC. Nevoia unei schimbări în acest sens este susţinută şi de proiectul depus în Parlament privind desfiinţarea acestor fundaţii, urmată de implementarea unor instituţii publice specializate în subordinea consiliilor judeţene, care să preia administrarea acestui patrimoniu în beneficiul real al tinerilor.

Tinerii nu au putut avea acces în totalitate la acest patrimoniu dedicat lor sub pretextul că este închiriat pentru a se putea întreţine. În momentul de faţă, au mai rămas în funcţiune aproximativ 15 fundaţii de tineret din peste 40, câte ar fi trebuit să fie.

Multe fundaţii au intrat în insolvenţă şi ulterior în faliment, în timp ce cu privire la altele, organele fiscale au demarat acţiuni în dizolvare. Acest fapt, precum şi lipsa de impact concret din ultimii 30 de ani, demonstrează că experimentul fundaţiilor pentru tineret în actuala formă a eşuat.

La 30 de ani de la căderea comunismului şi apariţia acestor fundaţii, creaţii ale regimului FSN din anii ’90, este momentul să încheiem această problemă a tranziţiei. În cei 30 de ani, unele dintre aceste fundaţii au reprezentat un prilej pentru îmbogăţirea personală a unor indivizi care le-au acaparat, în baza unei legislaţii neclare. Solicităm autorităţilor competente realizarea unui context legislativ prielnic pentru utilizarea eficientă a acestor resurse pentru tineri, de către tineri, în mod transparent şi cu rezultate concrete.

După o serie de amânări, Ministerul Tineretului şi Sportului şi-a asumat la ultima întrunire a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret, din data de 20 mai 2020, constituirea unui grup de lucru privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti. Chiar dacă a trecut aproape o lună, acesta nu a fost constituit, lucrurile fiind pentru încă o data incerte.

Noi, organizaţiile semnatare, ne dorim ca aceste fundaţii sau instituţii să aibă la baza organizării lor principii şi valori puternice, care să stea la baza unui management eficient:

– Participare – Fundaţiile/instituţiile pentru tineret, după cum le spune şi denumirea, trebuie să acţioneze în interesul tinerilor. Tinerii trebuie să aibă dreptul de a participa la procesul de luare a deciziilor în plan local, naţional şi internaţional, în toate chestiunile ce îi privesc în mod direct. Considerăm cu tărie că tinerii/reprezentanţii organizaţiilor de tineret legal constituite trebuie să reprezinte o majoritate în conducerea acestor instituţii sau fundaţii, în baza unui proces transparent de selecţie periodică;

– Transparenţă – Fundaţiile/instituţiile de tineret trebuie să fie transparente în procesul de luare al deciziilor, precum şi în coordonarea întregii activităţi. Toate veniturile pe care le obţin trebuie reinvestite exclusiv în vederea organizării de proiecte şi programe pentru tineri, în spaţii care implică dezvoltarea unui set de activităţi/servicii specifice pentru tineri;

– Egalitate şi nediscriminare – Fundaţiile/instituţiile trebuie să promoveze egalitatea în rândul tinerilor şi să lucreze neîncetat pentru încurajarea asocierii tinerilor, astfel încât acestea să-şi realizeze activităţile în interesul tuturor tinerilor din comunitatea respectivă. Tinerii au nevoi şi opinii diverse, iar acest lucru trebuie recunoscut şi apreciat;

– Inovaţie – Fundaţiile/instituţiile pentru tineret trebuie să se preocupe constant de introducerea cercetării şi inovării în activităţile de tineret şi să recunoască tinerii ca resursă şi ca parteneri în procesul de dezvoltare al comunităţii din care fac parte;

– Recunoaştere – Fundaţiile/instituţiile pentru tineret trebuie să recunoască contribuţiile pozitive pe care le aduc tinerii societăţii şi militează pentru formarea tinerilor ca cetăţeni activi în rândul societăţii;

– Incluziune socială – Fundaţiile/instituţiile pentru tineret trebuie să promoveze campanii şi activităţi de educare pentru tineri ce provin din grupuri vulnerabile, precum şi pentru tineri de pe piaţa forţei de muncă;

De asemenea, credem cu tărie că fundaţiile judeţene pentru tineret şi cea a Municipiului Bucureşti ar fi trebuit să reprezinte adevărate exemple de bună practică dacă ar fi avut un management eficient. Totuşi, activitatea acestora nu s-a putut realiza ca urmare a scandalurilor în care au fost implicate şi a lipsei Regulamentului de aplicare a Legii nr. 146/2002.

Activitatea de tineret nu este una aducătoare de profit, aşadar fără participarea autorităţilor locale, patrimoniul care a fost administrat de UTC nu poate să reprezinte adevărate centre polarizatoare pentru tineri, să fie dotate şi amenajate conform unei Românii a anului 2020, stat membru al Uniunii Europene.

Pe de altă parte, potrivit propunerii legislative depuse de mai mulţi deputaţi, toate fundaţiile pentru tineret urmează să fie desfiinţate, iar în locul lor vor fi înfiinţate instituţii publice specializate pentru activităţile de tineret, finanţate de către consiliile judeţene. Pentru a asigura utilizarea acestor resurse exclusiv spre beneficiul tinerilor, în conducerea acestor instituţii propunem existenţa unei majorităţi de reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret.

Acolo unde patrimoniul UTC a fost preluat deja în administrare de către autorităţile locale sau judeţene în urma desfiinţării fundaţiilor, acest proiect este cu atât mai benefic deoarece se instituie cadrul coerent de funcţionare a acestui patrimoniu în folosul tinerilor.

Administrarea patrimoniului de către autorităţile locale trebuie să reprezinte o garanţie a finanţării şi legalităţii. În acest sens, organizaţiile de tineri, studenţi şi elevi vor propune mecanisme pentru a se verifica buna funcţionare a acestor instituţii publice, în cadrul dezbaterilor parlamentare.

În final, facem un apel la Ministerul Tineretului şi Sportului să adopte regulamentul de aplicare a legii fundaţiilor pentru tineret din anul 2002, cu amendamentele formulate de către organizaţiile de tineret, pentru a se asigura legalitatea funcţionării acestor structuri în cel mai scurt timp şi la Parlamentul României să adopte, după consultarea organizaţiilor de tineret, legea prin care patrimoniul fostului UTC să fie redat în folosinţă tinerilor, într-un mod obiectiv şi responsabil, cu excluderea oricăror interese private care au existat şi mai există cu privire la acest patrimoniu.

Organizaţii semnatare:
1. Forumul Tinerilor din România – Alin Grigore, preşedinte
2. Uniunea Studenţilor din România – Alexandru Vasile, preşedinte
3. Uniunea Naţională a Studenţilor din România – Vlad Dediu, preşedinte
4. Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România – Raluca Oprea, preşedinte
5. Liga Studenţilor Români din Străinătate – Robert Stredie, preşedinte
6. Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi – Ioan Alexandru Mirea, preşedinte
7. Organizaţia Tinerilor Medici Dentişti – Radu Gabriel Toma, preşedinte
8. Delegaţii de Tineret ai României la ONU – Teodor Cristian Blidaru, delegat 2019-2020
9. Federaţia Tinerilor din Constanţa – George Farauanu, preşedinte
10. Asociaţia Elevilor din Bucureşti-Ilfov – Nicolae Alexandru Rădulescu, preşedinte
11. Asociaţia Elevilor din Constanţa – Sabina Spătariu, preşedinte
12. Asociaţia Elevilor din Maramureş – Paula Livia Buda, preşedinte
13. Asociaţia Medical Engineering Development – Alexandra Petcu, preşedinte
14. Asociaţia Studenţilor Arhitecţi Iaşi „ASAI” – Ghileschi Bogdan-Alexandru, preşedinte
15. Asociaţia Studenţilor Chimişti Poli – Aida Reichmann, preşedinte
16. Asociaţia Studenţilor Chimişti „CHEMIS” Iaşi- Diana Bahnă, preşedinte
17. Asociaţia Studenţilor Constructori din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Dorin Isas, preşedinte
18. Asociaţia Studenţilor Medicinişti şi Tinerilor Medici din Constanţa – Andreea Bugescu, vicepreşedinte
19. Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Energetică – Florentin Cviatcovschi, preşedinte
20. Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Inginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice – Roxana Cotirta, preşedinte
21. Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Ştiinţe Aplicate – Ana Marin, preşedinte
22. Asociaţia Studenţilor din Ingineria sistemelor biotehnice – Orlando Brotoiu, preşedinte
23. Asociaţia Studenţilor din Inginerie Electrică – Ioana Baltag, preşedinte
24. Asociaţia Studenţilor din Universitatea Politehnica din Bucureşti – Antonio Porumbiţă, preşedinte
25. Asociaţia Studenţilor din cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor – Costin Marin, preşedinte
26. Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi „A.S.A.F.C.I.” – Ioan Ursache,
preşedinte
27. Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor de la Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului „ASA HGIM” – Baciu Tiberiu-Marian, preşedinte
28. Asociaţia Studenţilor şi Tinerilor Ingineri Politehnişti „ASTIP” Iaşi – Alexandra Gîtlan, preşedinte
29. Asociaţia Tinerilor Bucureşteni – Ionuţ Mirea, preşedinte
30. Asociaţia Tinerilor Ingineri din Bucureşti – Dorinel Stroe, preşedinte
31. Asociaţia Vâlceană a Elevilor – Rahela Maria Macovei, preşedinte
32. Liga Inginerilor Români Antreprenori – Carmen Ghenoiu, preşedinte
33. Liga Studenţească din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău – Ştefănuţ Buhus, preşedinte
34. Liga Studenţilor (LS IAŞI) – Diana-Alexandra Cristea, preşedinte
35. Liga Studenţilor Agronomi şi Veterinari Iaşi „LSAV” – Adriana-Valentina Trandaf, preşedinte
36. Liga Studenţilor Electronişti – Oana Tudor, preşedinte
37. Liga Studenţilor Facultăţii de Automatică şi Calculatoare „LSAC” Iaşi – Rusu Marian-Sebastian, preşedinte
38. Liga Studenţilor Universităţii din Petroşani – Alexandru Chiuda, preşedinte
39. Liga Studenţilor de la Filosofie Iaşi „LSFI” – Bianca Pavel, preşedinte
40. Liga Studenţilor din Centrul Universitar Ploieşti – Vasile Ailene, preşedinte
41. Liga Studenţilor din Tg. Mureş – Paul Cotoi, preşedinte
42. Liga Studenţilor din Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa – Alexandra Butcovanova, preşedinte
43. Organizaţia Studenţilor Medicinişti din Cluj – Răzvan-Petru Nastasă, preşedinte
44. Organizaţia Studenţilor din Facultatea de Transporturi – Daniel Rotar, preşedinte
45. Societatea Studenţilor Medicinişti Craiova – Florin Adelin Ochea, preşedinte
46. Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi – Răzvan Iacob, preşedinte
47. Societatea Studenţilor Medicinişti Hipocrates Sibiu – Andrei Dorin Purcărescu, preşedinte
48. Societatea Studenţilor Teologi din Iaşi (SSTI) – Claudiu-George Dulgheru, preşedinte
49. Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti – Rareş-Bogdan Băloi, preşedinte
50. Youth In Action Inginerie Mecanică şi Mecatronică – Adrian Chiriac, preşedinte

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.