Ministerul Educaţiei şi Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Naţională ale absolvenţilor clasei a VIII-a (înainte de contestaţii), sesiunea 2 – 27 iunie 2020.
Situaţia statistică generală arată că dintre cei 160.468 candidaţi prezenţi, 135.101 candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.10%. Dintre aceştia, 839 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).
Rata de participare a fost de 93.00 %: 160.468 candidaţi prezenţi, dintr-un total de 172.531 de elevi înscrişi.
La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.101 candidaţi (83.9%), iar 4.587 candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 112.651 candidaţi (70.2%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.251 de candidaţi au obţinut nota 10 (zece).
7 (şapte) elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.
Situaţia statistică, la nivelul judeţului Sibiu, arată că dintre cei 3223 candidaţi prezenţi, 2539 candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 78,8% (mai mare faţă de anul 2019 – 76,81%).
Dintre aceştia, 6 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece) – Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu Mediaş”, Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, Şcoala Gimnazială Nr. 18 Sibiu (câte 1 elev) şi Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu (2 elevi).
Rata de participare a fost de 91,12%, adică 3223 candidaţi prezenţi, dintr-un total de 3537 elevi înscrişi.
La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5 (cinci) 2770 candidaţi (85,76%), iar 87 candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 2352 candidaţi (72,98%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 42 de candidaţi au obţinut nota 10 (zece).
La limba şi literatura maternă, 345 candidaţi (din 352 prezenţi), adică 98,01%, au obţinut note mai mari sau egale cu 5, 10 din ei obţinând media 10. Niciun elev nu a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă.
Contestaţiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 şi marţi, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 27 iunie.
În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD), precum şi cu solicitarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaţilor sunt afişate în acest format.
Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea naţională şi respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afişată după finalizarea contestaţiilor.
Inspector şcolar,
prof. Constantin Dincă
purtător de cuvânt al ISJ Sibiu