Statui decapitate și aruncate în mare, ori incendiate. Este forma de protest la care recurg demonstranții antirasism din Statele Unite, dar și din alte țări. Azi noapte, mai multe statui din diverse orașe americane, reprezentându-l pe Cristofor Columb, navigatorul care a descoperit America,au fost dărâmate.
Sub privirile impasibile ale poliției, protestatarii dintr-un oraș din Minnesota au dat jos de pe soclu statuia lui Columb. Genovezul care a descoperit lumea nouă este, în opinia protestatarilor, unul dintre autorii masacrelor asupra indienilor.
Statuia, din 1931, era un cadou făcut orașului din statul Minnesota de un grup de americani de origine italiană.
În mai multe orașe, mania protestatarilor anti-rasism s-a îndreptat fie împotriva lui Columb, fie împotriva altor personalități din istoria americană, care acum sunt asociate cu sclavia.
Primarul din Boston a anunțat că statuia lui Columb va fi dată jos. Protestatarii deja îi zburaseră capul.
Americanii sunt împărțiți. Pe rețelele de socializare sunt sute de mii de comentarii. Unii americani cred că e un gest justificat. Alții însă asociază distrugerea statuilor cu comportamentul talibanilor sau ISIS.
Dispar statui și din Congresul American. Democrații cer insistent înlăturarea din Capitoliu a 11 statui înfățișând lideri și soldați ai forțelor confederate din perioada războiului civil.
sursa: http://stiri.tvr.ro/