Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Restaurant deschis în centrul Clujului. Angajații, prinși în flagrant de către polițiști, care s-au dat drept clienți

Publicat: 23 iunie 2020

Un restaurant cu specific italian era deschis, joi, în centrul orașului Cluj-Napoca, iar angajaţii au servit poliţişti sub acoperire care s-au dat drept clienţi. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, transmite corespondentul Mediafax.

Reprezentanţii Poliției Cluj au declarat, joi, că poliştii clujeni au primit o sesizare despre faptul că restaurantul respectiv funcţiona deşi activitatea localurilor publice este interzisă în această perioadă.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 a Poliţiei Cluj-Napoca au surprins în flagrant angajaţii unui restaurant situat pe strada Napoca din municipiu în timp ce serveau mai multi clienţi aflaţi în interior, contrar prevederilor legale. În cauza a fost întocmit un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal”, au spus reprezentanţii Poliției Cluj.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că, pentru realizarea flagrantului, mai mulţi poliţişti în civil, aflaţi sub acoperire, s-au dat drept clienţi şi au fost serviţi de personalul restaurantului.

„Erau şi alţi clienţi în restaurant, erau sticle cu vin pe mese şi în difuzoare era muzică ambientală”, au spus sursele citate.

Restaurantele au fost închise pe teritoriul României, odată cu instituirea stării de urgență.

 

 

 

sursa: http://stiri.tvr.ro/

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.