Plenul Parlamentului se va reuni, pe 17 iunie, pentru numiri în mai multe posturi din instituţii subordonate: ASF, CNCD, ANRE, Consiliul Legislativ şi Curtea de Conturi, au decis, marţi, Birourile permanente reunite.
La CNCD vor fi numiţi 6 membri şi un membru pentru restul de mandat până în 2023, la ANRE – un vicepreşedinte şi doi membri, la Consiliul Legislativ – un preşedinte Secţie de drept public şi un preşedinte Secţie de drept privat.
La Curtea de Conturi vor fi numiţi un vicepreşedinte – Autoritatea de Audit – şi 5 membri, iar la ASF – un preşedinte pentru restul de mandat până în noiembrie 2023.
Propunerile de candidaţi pentru aceste posturi vor fi făcute până pe 4 iunie, iar comisiile de specialitate au termen pentru avize până în 16 iunie.
(sursa: Agerpres)
sursa: http://stiri.tvr.ro/