Începutul de an vine cu veşti proaste pentru românii care au rate la banci. Cei care au credite cu dobânzi variabile, trebuie să se aştepte la o majorare a ratelor, din cauza indicatorului ROBOR.
În cazul creditelor cu dobânda raportată la ROBOR la 3 luni, categoria cea mai larg răspândită având în vedere că intră inclusiv creditele Prima Casă, dobânda pentru următorul trimestru va fi mai mare cu 0,21 puncte procentuale față de cea din ultimul trimestru din 2016, având în vedere că indicatorul de referință a crescut de la 0,69% pe an la 30 septembrie, la 0,9% în 30 decembrie. Nivelul ROBOR la trei luni din 30 septembrie a fost, de altfel, foarte aproape de minimul istoric atins de acest indicator, respectiv 0,68% pe an.
Cu toate acestea, în primul trimestru al anului viitor, dobânzile la creditele în lei aflate în derulare vor fi mai reduse cu 0,12 puncte procentuale față de perioada similară din 2016, deoarece indicatorul de referință pentru acea perioadă s-a situat la 1,02% pe an.
Pentru creditele cu actualizarea dobânzii la șase luni, situația este similară, însă diferențele sunt mai mici. În primul semestru din 2017, dobânda va fi mai mare decât cea din semestrul doi din 2016, însă cu doar 0,05 puncte procentuale, având în vedere că ROBOR la 6 luni a urcat de la 1,06% la 30 iunie la 1,11% pe an la 30 decembrie.
Potrivit legislației în vigoare, creditele în lei, cu dobândă variabilă, acordate pe piața din România sunt stabilite în funcție de indicatorul ROBOR plus o marjă fixă pe toată perioada de derulare a împrumutului. Astfel, instituția de credit poate modifica dobânda pe parcursul contractului doar în funcție de fluctuația indicatorului de referință, nivelul luat în calcul fiind cel anunțat de Banca Națională a României în ultima zi a perioadei de referință pentru perioada următoare.