Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Un nou tip de turism: CAZARE GRATUITĂ pentru cuplurile care doresc să devină părinţi

Publicat: 29 decembrie 2016

Mai multe hoteluri din oraşul italian Assisi au luat decizia de a propune cazare gratuită cuplurilor care vizitează localitatea şi care doresc să devină părinţi, informează BBC.

Acest proiect insolit, denumit „Fertility Room” („Camera Fertilităţii”), a fost iniţiat de un consilier municipal şi doreşte să contribuie la relansarea turismului în oraş şi să stimuleze rata natalităţii.

Cuplurile care vor prezenta un certificat de naştere valid, care atestă faptul că bebeluşul lor s-a născut la nouă luni după ce părinţii lui au vizitat Assisi, vor beneficia de o cazare gratuită în oraş în timpul unei vizite ulterioare sau de o rambursare a cheltuielilor de cazare din timpul vizitei anterioare.

Italia are una dintre cele mai scăzute rate a natalităţii din Uniunea Europeană şi una dintre cele mai reduse din lume.
În 2015, doar 8 bebeluşi la 1.000 de rezidenţi s-au născut în Italia.
„Naşterea unui copil reprezintă un act de iubire profundă, care ar trebui să fie încurajat, în ciuda numeroaselor dificultăţi din viaţă”, se afirmă pe site-ul proiectului „Fertility Room”.
Însă anumite autorităţi locale au ţinut să se distanţeze de acest proiect.
Claudio Ricci, consilier al regiunii Umbria, a spus că va investiga dacă această iniţiativă este ”potrivită pentru imaginea publică a oraşului Assisi şi pentru promovarea regiunii”.
Assisi este un oraş medieval aflat în centrul Italiei în apropiere de oraşul Perugia. Assisi face parte din regiunea administrativă Umbria, a cărei capitală se află la Perugia. De asemenea, este localitatea în care s-a născut celebrul sfânt catolic Francisc din Assisi, care a întemeiat ordinul religios franciscan în 1208.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.