Cele 16 landuri din Germania împreună cu guvernul federal au elaborat noi reguli care anunţă o relaxare lentă a restricţiilor legate de pandemia de coronavirus, a anunţat miercuri cancelarul Angela Merkel, conform dpa.
Categorie: Externe
Accident cu maşina premierului britanic, Boris Johnson, în timpul unui protest. Nimeni nu a fost rănit
Maşina premierului britanic, Boris Johnson, a fost tamponată, miercuri, de un vehicul al dispozitivului de securitate după ce protestatari kurzi au pătruns în stradă, potrivit unor martori citaţi de agenţia Reuters.
Fotbal cu distanțare socială. Invenția unor profesori din Franța, după principiul unui joc de masă
În vreme de pandemie, imaginația dă naștere la tot felul de soluții de distanțare. Profesorii de la o școală din Franța s-au gândit cum i-ar putea ține ocupați pe elevi în timpul pauzei de prânz, respectând în același timp distanțarea socială. Au găsit soluția: o partidă de fotbal originală!
Fost consilier: Președintele Trump a căutat ajutorul președintelui chinez Xi pentru realegere
Președintele SUA Donald Trump a încercat să-l determine pe președintele chinez Xi Jinping din China să-l ajute să-și asigure realegerea, arată o noua carte a fostului consilier de securitate națională John Bolton, citată de BBC.
Europa construiește un sistem de apărare pentru industriile în pericol să fie preluate de chinezi
Uniunea Europeană elaborează noi reguli pentru a împiedica companiile subvenționate din China sau Statele Unite să preia campioanele sale industriale sau să câștige contracte publice, relatează CNN.
Precauție în Spania: Angajații pot munci de acasă 4 zile pe săptămână, pe durată nedeterminată. Planuri de prelungire a șomajului tehnic
În doar câteva zile, Spania va ieși din starea de urgență, dar precauția rămâne. Angajații vor putea munci de acasă 4 zile pe săptămână pe perioadă nedeterminată, iar șomajul tehnic ar putea fi prelungit până la sfârșitul lunii septembrie. Între timp, au sosit și primii turiști străini în Insulele Baleare, în aplauzele hotelierilor.
Copiii români le dau șah-mat spaniolilor. Cluburile profesioniste îi „vânează” pe cei mici
Antrenorii spanioli de şah spun despre copiii români că sunt supradotați. Au o putere de concentrare și abilități extraordinare, iar cluburile profesioniste îi vânează pe cei mici. Colega noastră, Oana Dobrescu, a stat de vorbă cu doi copii români, campioni în Spania la turneele de şah. Urmăriți un material video, în exclusivitate pentru Știrile TVR.
Organizația Mondială a Sănătății oprește testele cu hidroxiclorochină
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că a decis să oprească testele clinice cu hidroxiclorochină în calitate de potenţial tratament pentru bolnavii de COVID-19 spitalizaţi. Organizația a ajuns la concluzia că medicamentul antimalarie nu reduce rata de mortalitate, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Bruce Springsteen, mesaj adresat lui Donald Trump: Pune-ți naibii o mască
Celebrul muzician Bruce Springsteen i-a cerut preşedintelui american Donald Trump să-şi pună „naibii o mască”, într-un interviu în care artistul a criticat răspunsul administraţiei americane la pandemia de coronavirus, care a provocat în această ţară aproape 120.000 de decese, relatează joi EFE.
OMS consideră „fezabil” un vaccin împotriva COVID-19 la începutul anului 2021
Directoarea departamentului de sănătate publică din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Maria Neira, a considerat miercuri „fezabil” un vaccin împotriva COVID-19 pentru începutul anului 2021 şi a cerut ca acesta să fie fabricat şi distribuit „în mod echitabil”, relatează EFE.
Patru bombardiere rusești au fost interceptate de avioane americane
Continuă incidentele militare între Statele Unite și Rusia. Avioane americane au interceptat bombardiere strategice rusești.
Situație îngrijorătoare în Republica Moldova: Peste 2.000 de cadre medicale sunt infectate cu coronavirus
Republica Moldova bate record după record la numărul de noi îmbolnăviri cu virusul ucigaș. Peste 130 de cazuri noi de COVID-19 s-au înregistrat în ultimele 24 de ore. Cu detalii, Sabina Hirianov, de la TVR Moldova.
Angela Merkel: Criza pandemiei, cea mai mare provocare din istoria UE. Este necesară solidaritate
Criza asociată pandemiei reprezintă cea mai mare provocare din istoria Uniunii Europene, afirmă cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pledând pentru consolidarea Blocului comunitar, informează ediţia în limba germană a agenţiei Reuters.
Ungaria a înlocuit starea de urgenţă cu urgenţa sanitară. Masca de protecție rămâne obligatorie în transportul public şi în magazine
Premierul ungar Viktor Orban a semnat, miercuri seară, decretul prin care în Ungaria încetează starea de urgenţă pentru combaterea epidemiei COVID-19, transmite agenţia DPA.
38 de români, depistați cu COVID în Germania. Unul a murit
Un focar de coronavirus a fost înregistrat într-o comunitate de români din apropierea Berlinului, în Germania. Unul dintre romani a murit, iar altul se află internat la spital. Până în acest moment au fost confirmate 38 de cazuri în comunitatea respectivă, despre care se bănuiește că a fost infectata de un preot.