Se redeschid creşele şi grădiniţele de stat. Au fost publicate şi normele care permit revenire copiilor în comunitate. De exemplu, copiii ar trebuie să se joace mai mult afară, decât în spații închise. Și nu vor mai avea voie să își aducă jucării de acasă. Normele au fost stabilite de trei ministere.
Creșele, grădinițele și after-school-urile vor fi deschise toată vara, în sectorul 4 al Capitalei, începând din 22 iunie
Creșele, grădinițele și after-school-urile vor fi deschise toată vara, în Sectorul 4 al Capitalei, acestea urmând să primească preșcolarii și elevii începând din 22 iunie, anunță instituția.
Spitalul de Recuperare și Clinica Medicală 1 din Cluj-Napoca revin la activitatea normală
Spitalul Clinic de Recuperare și Clinica Medicală 1 din Cluj-Napoca nu mai sunt de astăzi spitale de suport COVID-19.
Cod portocaliu de inundaţii în 23 de județe
Hidrologii au emis avertizări cod galben și portocaliu de inundaţii, valabile pentru mare parte din județe. Se vor depăşi cotele de apărare cu precădere pe râuri din Sălaj, Bihor, Caraş Severin, Olt şi Argeş.
Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,15% pe an
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 2,15% pe an, de la 2,17% pe an cât a fost vineri, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Dr. Alexandru Rafila: Creșterea numărului de cazuri de coronavirus ar putea fi mai redusă dacă toată lumea ar continua să respecte foarte riguros măsurile de protecție individuală
Creșterea numărului de îmbolnăviri raportată duminică la prânz arată o intensificare a transmiterii comunitare a coronavirusului, dincolo de cele câteva focare evidențiate în instituții medicale sau în cămine de bătrâni, a subliniat în Ediție specială, la TVR, dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.
BMW X3 /4×4 /X-Drive / 190cp / Euro6 Baia Mare
Bmw X3 2.0D xDrive 190 cp motor euro6 Sistem performață confort-sport-sport+-ecopro Start/stop la semafor Portbagaj electric (deschidere prin miscarea piciorului) Oglinzi rabatabile electric + functie antiorbire Sistem keyless entry Sistem keyless go…
Fotograf – Cameraman NUNTA / BOTEZ Targoviste
Cauti un fotograf/cameraman care sa surprinda cel mai important moment din viata ta? Suna acum si vei fii placut surprins de rezultate !!! Pachetul FOTO include: – Foto casatoria civila – Foto…
Tract.Saturno 80 forestier, Bufalo 130, rem forestiera Palms 13D-700 Braila
Toate in perfecta stare de functionare, Saturno 8000€, Bufalo 9000€, Palms 18000€ Detalii si date de contact: https://www.olx.ro/oferta/tract-saturno-80-forestier-bufalo-130-rem-forestiera-palms-13d-700-IDdCT7u.html#41c77fb5e1;promoted
Guppy blue moscow – pret pe pereche Bucuresti Sectorul 5
Vand perechi de blue moscow Pretul este pe pereche Sunati pt detalii Detalii si date de contact: https://www.olx.ro/oferta/guppy-blue-moscow-pret-pe-pereche-IDdIRVq.html#083821ffda;promoted
2500 Tuburi tigari Slim Korona White Iasi
Tuburi tigari pentru injectat tutun. Pachetul contine 10 cutii X 250 tuburi pentru tigari slim Korona cu filtru alb 17 mm. Aspect elegant, calitate superioara, filtrare excelenta! Pentru aparate de injectat slim…
Jucarie educativa Maimutica la dentist, nou Sibiu
DESCRIERE Hei amice! Eu sunt o maimutica si am mare nevoie de ajutorul tau! Trebuie sa recunosc, e numai vina mea ca am ajuns in situatia asta: am fost lacoma si am…
Forme tarte Bucuresti Sectorul 6
10 forme din aluminiu pentru tarte cu diametru 11 cm si inaltime de 3 cm aflate in stare foarte buna Detalii si date de contact: https://www.olx.ro/oferta/forme-tarte-ID4P1iy.html#47c76be962
Ribon calculator de birou CANON MP1211-DLE; MP1211-LTS, MP1411-DL Bucuresti Sectorul 1
Ribon calculator de birou CANON MP1211-DLE; MP1211-LTS, MP1411-DL, MP1411-LTS, Citizen 350DPN , CX-123II, Sanyo ,Casio, Panasonic KX, Samsung,Epson, Star … Consumabile noi pentru o gama mare de echipamente de birou,indiferent de vechimea…
Sef Santier/ Inginer CFDP Iasi
tudii superioare in domeniul constructiilor, specializarea CFDP, minim 5 ani experienta in executia de lucrari de drumuri si gestionarea proiectelor de infrastructura rutiera; cunostinte utilizare PC (Word, Excel, Microsoft Project), bune abilitati…