Unul dintre cele două exemplare de panda gigant de la grădina zoologică din Copenhaga a evadat luni dimineaţă din ţarcul unde se afla, dar a fost reperat ulterior de îngrijitori şi adus înapoi, au informat reprezentanţii instituţiei, potrivit DPA, preluată de Agerpres.
VIDEO. Stadionul Steaua va fi gata în luna octombrie
Stadionul Steaua este unul dintre cele trei din Bucureşti care au intrat în proces de modernizare. În patru luni, stadionul din Ghencea va fi gata. În acest moment se lucrează la interiorul arenei, în exterior şi la zona VIP.
Dicţionarul Merriam-Webster va modifica definiţia cuvântului „rasism” la sugestia unei tinere recent absolvente a Universităţii Drake
Dicţionarul de referinţă american Merriam-Webster îşi va modifica definiţia cuvântului „rasism” la sugestia unei tinere femei de culoare care a dorit o mai bună reflectare a influenţei sale asupra populaţiilor vizate, relatează miercuri agenţia AFP, preluată de Agerpres.
Masca de protecţie poate fi folosită și împotriva alergiei la ambrozie
Masca de protecţie filtrează polenul de ambrozie, însă pentru a fi eficientă trebuie purtată corect, să acopere nasul şi gura. Cele mai eficiente măşti sunt FFP 2 şi FFP3.
Ungaria a înlocuit starea de urgenţă cu urgenţa sanitară. Masca de protecție rămâne obligatorie în transportul public şi în magazine
Premierul ungar Viktor Orban a semnat, miercuri seară, decretul prin care în Ungaria încetează starea de urgenţă pentru combaterea epidemiei COVID-19, transmite agenţia DPA.
Directorul TAROM a demisionat
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a informat marți că directorul general al companiei TAROM, George Barbu, și-a prezentat demisia.
De ce este matematica o sperietoare pentru mulți elevi. Explicațiile profesorului universitar dr. Radu Gologan
În ultimii ani, matematica a devenit o sperietoare pentru mulți elevi. Absolvenții se tem de această probă. Profesorul universitar dr. Radu Gologan a explicat de ce, în Ediția specială la TVR.
Cazul morții fotbalistului Patrick Ekeng: Medicul de pe ambulanță a fost condamnat la închisoare cu suspendare și daune de 200.000 de euro
Medicul de pe ambulanţă Mihaiela Elena Duţă, care l-a preluat de la stadion pe fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng, care a murit în urmă cu 4 ani, după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul unui meci, a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare.
Ciolacu: PSD nu mai vrea continuarea Klaustrofobiei ca model de guvernare a țării
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a scris pe Facebook, luni, că social-democrații nu mai vor ”continuarea Klaustrofobiei” ca model de guvernare a țării, respectiv că nu mai vor continuarea stării de alertă după data de 15 iunie, cu ”amenzi, amenințări și restricții”.
Tramvai de epocă, restaurat pentru expoziția în aer liber „Tramvaiul ieșean. Începuturi”
Zilele acestea, o parte din echipa de mentenanţă şi restaurare a Companiei de Transport Public Iaşi se luptă cu un termen-limită pe care trebuie să îl respecte. Pregătirile au intrat pe ultima sută de metri. Meşterii trebuie să termine de restaurat un tramvai de epocă vechi de 100 de ani și asta pentru că mâine este Ziua Transportatorului.
Japonia analizează posibilitatea „simplificării” Jocurilor Olimpice de la Tokyo
Guvernatorul prefecturii Tokyo, Yuriko Koike, a anunţat joi că ar putea fi necesară organizarea unor Jocuri Olimpice „simplificate”, anul viitor, din cauza impactului pandemiei de coronavirus şi a dezvăluit că organizatorii au discutat deja posibile schimbări, informează Reuters.
UNITER a demarat preselecțiile pentru gala Tânărului Actor – HOP
Uniunea Teatrală din România – UNITER a demarat preselecţiile pentru cea de-a XXIII-a ediţie a Galei Tânărului Actor – HOP, care continuă cu tema demarată în 2019 – „Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual” şi se va desfăşura tot sub bagheta coregrafului şi dansatorului Gigi Căciuleanu.
Cardul de sănătate nu va fi folosit în asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate până la 30 septembrie
Cardul naţional de asigurări de sănătate nu va fi utilizat până la data de 30 septembrie în asistenţa medicală primară şi în cea ambulatorie de specialitate, însă pentru celelalte specialităţi serviciile medicale acordate vor fi validate cu cardul începând cu data de 1 iulie, potrivit unui comunicat al CNAS.
38 de români, depistați cu COVID în Germania. Unul a murit
Un focar de coronavirus a fost înregistrat într-o comunitate de români din apropierea Berlinului, în Germania. Unul dintre romani a murit, iar altul se află internat la spital. Până în acest moment au fost confirmate 38 de cazuri în comunitatea respectivă, despre care se bănuiește că a fost infectata de un preot.
Taxa COVID, cerută la terase sau la cabinete stomotologice, nu are bază legală
Taxa COVID este o nouă găselniţă, prin care unii patronii români încercă să-şi recupereze pierderile. A vorbit despre această taxă, la Ediția specială de la TVR1, avocatul Adrian Cuculis.