Biologii au descoperit peste 100 de noi specii de animale marine într-un refugiu biologic din Pacific, scrie CNN. Pentru a explora adâncimile, specialiștii au folosit un vehicul operat de la distanță, care…
Etichetă: (…)
Anamaria Prodan, derapaj îngrozitor: „Mai faceți p**a transferul! Las-o în p**a mea!” Cum a acționat în negocierile pentru un fost coleg de-ai lui Dennis Man și ce s-a ales de jucător
Sergiu Jurj (22 de ani), fost coleg cu actualele vedete ale FCSB, Dennis Man, Florinel Coman, Darius Olaru și Răzvan Oaidă, a căzut la mijloc într-o negociere care i-a prilejuit Anamariei Prodan…
Decizie în Senat! ‘Dictatura’ medicală, instaurată prin deciziile instanțelor: cei care contestă carantinarea vor fi monitorizați medical
Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanţe în acest sens este executorie, a decis, miercuri seara, Comisia juridică a Senatului, la dezbaterea proiectului de…
Cum să faci acasă jeleu răcoritor din vişine şi rom
Un desert uşor de vară, jeleul răcoritor din vişine şi rom are un grad redus de dificulate, putând fi pregătit în aproximativ 90 de minute. cititi articolul complet în Adevarul
Un angajat al Ministerului Economiei, infectat cu COVID-19
Un angajat al Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a fost testat pozitiv pentru coronavirus. Anunțul a fost făcut chiar de oficialii ministerului, în cursul serii de miercuri, în cadrul unui…
Loteria Română anunță reporturile la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc
Joi, 16 iulie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE VERII, care au avut loc duminica, 12…
Propun să-l clonăm. Unde ești, mă? La muls oile? Gigi Becali, critic la adresa arbitrului Marcel Bîrsan
După Craiova – FCSB 2-1, noul „client” al lui Gigi Becali a devenit arbitrul Marcel Bîrsan. cititi articolul complet în DigiSport
Propun să-l clonăm. Unde ești, mă? La muls oile? Gigi Becali, savuros la adresa arbitrului Marcel Bîrsan
După Craiova – FCSB 2-1, noul „client” al lui Gigi Becali a devenit arbitrul Marcel Bîrsan. cititi articolul complet în DigiSport
VIDEO| Cruzime fără limite în Suceava. Pui de câine călcați și omorâți de un șofer. Momentul surprins de camere
Un șofer din Fălticeni, Suceava a dat dovadă de o cruzime greu de imaginat. Bărbatul a trecut cu mașina peste doi pui de cățeluși care se aflau în stradă. Momentul a fost…
Ce regretă Costel Enache după remiza cu UTA, percepția lui despre staruri și meciul cu Turris: O nouă finală
UTA a remizat, miercuri, pe teren propriu, scor 1-1, cu Petrolul Ploieşti, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Ligii a 2-a. cititi articolul complet în DigiSport
Ministrul Agriculturii pune parul pe marile magazine: Percep iarăşi tot felul de taxe, discriminatorii faţă de producătorii români
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat miercuri că va corecta „abuzurile” unor retaileri care au introdus taxe suplimentare ascunse, discriminatorii faţă de procesatorii şi producătorii români, prin implementarea directivei europene privind practicile…
Becali a ratat: a evaluat greșit câți bani a cheltuit Mirel Rădoi pe ceasuri. Dezvăluirea selecționerului
Mirel Rădoi (39 de ani), un tip care de multe ori frapează prin sinceritatea debordantă, a dezvăluit câți bani a cheltuit pe ceasuri. cititi articolul complet în DigiSport
Drama bărbatului mort de coronavirus, după ce a fost testat pozitiv și a refuzat să fie internat în Galați
Un bărbat de 45 de ani, testat pozitiv cu noul coronavirus, a refuzat internarea şi a mers acasă. După trei zile, a sunat la 112 şi, cu ultimele puteri, a spus că…
Adrian Mutu, surprins într-o postură inedită pe străzile din București! Cum „a fentat” traficul din capitală | VIDEO EXCLUSIV
Adrian Mutu (41 de ani), selecționerul naționalei de tineret, s-a săturat de traficul infernal din București, astfel că a decis să lase mașina în parcare și să meargă cu bicicleta. ProSport l-a…
Căutări disperate în Ploiești. Două surori au dispărut de acasă în urmă cu patru zile. Apelul Poliției
Este alertă în Ploiești, după ce două adolescente au fost date dispărute de familie. Cele două fete sunt surori și au plecat voluntar de acasă în urmă cu patru zile, au transmis…