Noi măsuri luate de Ministerul Sănătății. S-a decis cum vor fi carantinate unele localități. Potrivit modalității de aplicare a unor măsuri de prevenire și limitare, carantina zonală se va realiza în condițiile în care există un trend crescător în ultimele 14 zile și aici judetele care au înregistrat o creștere in ultimele 2 saptamani sunt: Argeș, Brașov, Dâmbovița și București. O altă condiție ar fi ca rata de infectare peste nivelul de alertă să fie de 3 cazuri/1000 de locuitori).
Etichetă: carantina
Izolarea și carantina sunt din nou legale. Peste 10.000 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate în perioada de vid legislativ
Legea carantinei e de astăzi în vigoare. Premierul şi ministrul Sănătăţii le-au transmis şefilor DSP măsurile pe care trebuie să le ia în cazul persoanelor infectate. Guvernul a anunţat că vin două săptămâni dificile şi le-a cerut medicilor să se detaşeze voluntar acolo unde este nevoie de ei.
Cele două Americi și Africa sunt principalele îngrijorări ale OMS în pandemia de COVID-19
Numărul de cazuri crește alarmant în cele două Americi și Africa. În Brazilia sunt peste 80 de mii de decese în timp ce în Africa de Sud spitalele refuză pacienții la poartă. O situație gravă este și în California unde s-au raportat peste 11 mii de cazuri doar într-o singura zi. Președintele Donald Trump promovează acum purtarea de măștii.
Orban, despre bolnavii COVID-19 externați la cerere sau care nu s-au internat: DSP va emite decizii
Direcțiile de Sănătate Publică vor emite decizii în cazul celor peste 4.000 de români care au ieșit din spital la cerere sau au refuzat internarea, ei urmând să fie să stea izolați 14 zile acasă, fie să fie internați dacă simptomele persistă, a declarat premierul Ludovic Orban.
Nuntă cu dar… pentru polițiști. Amenzi de 125 de mii de lei la o petrecere din Olt, pentru nerespectarea regulilor de siguranță
Nunta de… 125 de mii de lei! Dar suma nu reprezintă darul strâns de miri, ci amenda dată de polițiști. Oamenii legii au descins aseară la evenimentul din localitatea Potcoava- Olt, după ce au văzut live- urile pe Facebook ale petrecăreților, și au împărțit sancțiuni, pentru că la evenimentul organizat în spațiu închis participau zeci de oameni fără respectarea distanțării.
Legea carantinei și izolării, în vigoare. Ce aduce nou
Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial, după ce a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Noua lege a carantinei şi izolării intră în vigoare marți
Noua lege a carantinei şi izolării intră în vigoare marți, iar guvernul se pregăteşte să pună în aplicare măsurile permise de aceasta. Legea le dă autorităţilor instrumente noi pentru combaterea răspândirii epidemiei.
Scenarii sumbre pentru lunile următoare | Emilian Popovici: “Dacă acum, în sezon de vară, suntem la asemenea indicatori, ce-o să ne facem la toamnă, când ne vom confrunta şi cu gripa?
Încă un record negativ pentru România. Avem cel mai mare număr de pacienţi cu COVID-19 la terapie intensivă de când a început epidemia, 293. Şi sunt aproape 700 de noi cazuri de infectare, deşi au fost mult mai puţine teste, iar între timp apar cele mai negre scenarii. Dacă nu se respectă măsurile recomandate de autorităţi, la sfârşitul lui septembrie am putea ajunge la un milion de cazuri active, arată un nou studiu.
Ministrul Sănătății nu exclude scenariul ca, în perioada următoare, să se ajungă la o mie de noi infectări COVID-19 pe zi. Mai mult, dacă numărul infectărilor crește foarte mult în anumite zone, se poate institui carantină locală. Nelu Tătaru a precizat că următoarele două săptămâni sunt cruciale, iar respectarea cu mai multă strictețe a regulilor de protecție poate opri trendul ascendent al contaminării.
Legea privind carantina și izolarea, promulgată de președintele Klaus Iohannis
Legea privind carantina și izolarea a fost promulgată, sâmbătă, de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, iar după 3 zile va intra în vigoare.
Orban: Este foarte important să ne asigurăm că orice posibil purtător de virus respectă măsurile de izolare şi nu pune în pericol sănătatea celorlalţi cetăţeni
Premierul Ludovic Orban este de părere că pacienții cu COVID-19 ar trebui să stea în spital nu doar 48 de ore, ci măcar cinci zile, pentru a putea fi investigați medical aprofundat. El a precizat că persoanele infectate care aleg să iasă din spital ar trebui să se izoleze de restul familiei.
Ședință cu prefecții despre noua lege a carantinei
Legea carantinei și izolării ar urma să intre în vigoare săptămâna viitoare, după ce a fost, în sfârşit, votată aseară de Senat. La sediul Ministerului Afacerilor Interne premierul are o videoconferinţă cu prefecţii pentru punerea în aplicare a noilor măsuri.
Senatul a adoptat Legea carantinei și izolării cu majoritate de voturi. Care sunt principalele prevederi
Legea carantinei și izolării a fost votată în Senat cu 115 voturi pentru, 8 împotrivă şi 3 abtineri. Majoritatea PSD şi guvernul liberal au negociat până în ultimul moment forma finală a legii și au ajuns la o soluție de compromis: izolarea și carantina persoanelor se vor aplica în mod gradual și temporar. Premierul, miniştrii cabinetului şi şeful DSU au insistat ca legea să fie adoptată cât mai repede ca să poată combate răspândirea virusului în comunitate
Legea carantinei și izolării, la vot în Senat. Principalele prevederi
Majoritatea PSD şi guvernul liberal au negociat până în ultimul moment forma finală a legii. Și au ajuns la o soluție de compromis: izolarea și carantina persoanelor se vor aplica în mod gradual și temporar. Premierul, miniştrii cabinetului şi şeful DSU au insistat ca legea să fie adoptată cât mai repede ca să poată combate răspândirea virusului în comunitate