Au fost luate măsuri de relansare economică și se pregătesc altele. Cel puțin asta spun guvernanții. Cum arată tabloul economiei românești în acest moment a descris, la TVR, președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
Etichetă: economie
Nouriel Roubini: Urmează un deceniu de criză economică
Economistul Nouriel Roubini a avertizat asupra unei crize prelungite și a unei recuperări lente din căderea economică generată de pandemie, relatează BBC.
Germania a intrat în recesiune: au scăzut consumul și exporturile
O scădere a investițiilor, a consumului privat și a exporturilor a împins economia germană în recesiune în primul trimestru, cu o scădere de 2,2%, cea mai mare rată de reducere din 2009,.
Bani europeni pentru economia din România
Un miliard de euro de la Ministerul Fondurilor Europene ar putea intra în bugetul Ministerului Economiei, pentru companiile afectate de criza creată de pandemie
Realizatorul documentarului Wild Carpathia, Charlie Ottley: Frumusețile României vor fi promovate pe BBC News în întreaga Europă, în Orientul Mijlociu și în America de Nord
Celebrul realizator al documentarului Wild Carpathia, Charlie Ottley, care a promovat România pe cele mai cunoscute posturi TV din întreaga lume, a rămas în ţara noastră în perioada pandemiei, Charlie Ottley si Oana Mihai, coproducator Wild Carpathia au vorbit la TVR despre planurile lor.
Ursula von der Leyen: UE este într-un moment decisiv şi are nevoie de soluţii comunitare
Uniunea Europeană este într-un moment decisiv şi necesită un efort colectiv, a afirmat, miercuri după-amiază, preşedintele Comisiei Europene, anunţând un buget multianual de 1.100 de miliarde de euro şi fondul de relansare de 750 de miliarde de euro.
România, împrumut istoric într-o singură zi. Guvernul pregătește noi măsuri economice
Record la sumele împrumutate de Guvern într-o singură zi de pe piețele financiare internaționale. Ministerul Finanțelor a anunțat că atras 3,3 miliarde de euro de pe piețele externe de capital la costuri atractive, bani cu care vrea să se achite de cheltuielile prevăzute în buget pe acest an. Pe de altă parte, în ședința de azi, Executivul a simplificat modul în care IMM-urile pot beneficia de împrumuturi garantate de stat.
Încrederea investitorilor și a companiilor, în creștere în Germania și SUA
Încrederea investitorilor s-a ameliorat în Germania pentru a treia lună consecutiv în iunie, indicatorul ZEW urcând la maximul din mai 2015), evoluție care exprimă premise de relansare economică cu un ritm puternic după șocul indus de pandemie, arată un raport la Băncii Transilvania.
Ministrul Florin Cîțu promite să gestioneze precaut finanțele țării, după ce Standard and Poor’s a confirmat ratingul României şi a menţinut perspectiva negativă
Ministrul Florin Cîțu a prezentat poziția Guvernului după ce Standard & Poor’s a confirmat ratingul României la „BBB-/A-3” şi a menţinut perspectiva negativă.
Standard & Poor’s a confirmat ratingul României la „BBB-/A-3” şi a menţinut perspectiva negativă
Standard & Poor’s (S&P) a confirmat vineri ratingul României la „BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a menţinut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
România își păstrează ratingul de țară. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Suntem mai importanți pentru investitori. Liderii PSD: un eșec al liberalilor
Agenţia Standard&Poor’s a păstrat ratingul de ţară recomandat în zona de investiții, pentru România, precum şi perspectiva negativă. Agenţia se aşteaptă la o creştere cu 10 la sută a pensiilor în toamnă, și nu cu 40 la sută, cum prevede legea. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, evită și acum subiectul, dar a vorbit de o creștere record a investițiilor. Liderii PSD traduc altfel evaluarea Standard&Poor`s: un eșec al liberalilor.
Prețurile apartamentelor, în scădere. Cât costă locuințele în marile orașe
Scăderea prețurilor apartamentelor, pe metrul pătrat de construcție, a fost în luna aprilie față de luna martie, de 1,7 %. Reculul a continuat și în mai cu 1,4 % față de aprilie. În marile orașe scăderea a fost atât la locuințele noi cât și la cele vechi.
PIB a crescut în primul trimestru al anului cu 0,3% față de T4 2019
PIB a crescut în primul trimestru al anului cu 0,3% față de T4 2019, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, PIB a înregistrat o creştere cu 2,4% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier, informează INS.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîțu, va fi audiat în Parlament despre previziunile negative asupra economiei menţinute de agenţia de rating Standard & Poor’s
Ministrul Finanţelor, Florin Cîțu, va da explicaţii, în Parlament, despre previziunile negative asupra economiei menţinute de agenţia de rating S&P. Audierea va avea loc miercuri, în fața Comisiilor Economică şi Buget-finanţe ale Senatului.
Angela Merkel: Criza pandemiei, cea mai mare provocare din istoria UE. Este necesară solidaritate
Criza asociată pandemiei reprezintă cea mai mare provocare din istoria Uniunii Europene, afirmă cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pledând pentru consolidarea Blocului comunitar, informează ediţia în limba germană a agenţiei Reuters.