De la 00:00, la TVR 1, ne amintim de semifinala memorabilă dintre Franţa şi Croaţia de la Campionatul Mondial din 1998. Partida disputată pe Stade de France a fost una nebună. Croaţia a condus la pauză cu 1-0, dar în repriza a doua, fundaşul Lilian Thuram a reuşit o dublă, fiind şi singurele lui goluri reuşite la naţională în 14 ani şi 142 de meciuri.
Etichetă: Franta
Meciuri de legendă la TVR: Franţa – Belgia, semifinala de la Campionatul Mondial din 2018
Întotdeauna o semifinală la un Campionat Mondial este un eveniment special. Cu două dintre cele mai bune generaţii din istorie, Franţa şi Belgia se întâlneau în penultimul act de la Mondialul din 2018. Partida va fi diseara la TVR 1, de la ora 00:00.
Meciuri de legendă la TVR: Finala Campionatului Mondial din 2018 – Franţa – Croaţia
Cea mai recentă finală de Campionat Mondial revine la TVR 1! În reeditarea semifinalei din 1998, Franţa şi Croaţia se întâlneau 20 de ani mai tarziu, dar de această dată în ultimul act. Partida va fi în această seară de la 00:00, pe TVR 1.
Un primar din Franța candidează din nou la 94 de ani: Toți acești tinerei trebuie să își aștepte rândul
În Franța, 36.000 de sate, orășele și orașe și-au organizat prima rundă de alegeri locale în martie, iar în weekend-ul următor vor organiza și a doua rundă, după o întârziere de trei…
Arestări şi arme confiscate după violenţele din Franța în care au fost implicaţi membri ai comunității cecene
Autorităţile franceze au anunţat luni că au arestat încă nouă persoane şi au descoperit arme în cursul unei operaţiuni în oraşul Dijon, din estul țării, zguduit recent de violenţe în care au…
Se reiau zborurile cu Franța, Italia și alte trei țări europene. Românii nu mai sunt obligați să stea în carantină
Cinci țări europene, printre care Italia și Franța, au fost incluse pe lista țărilor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare, se arată într-un comunicat al Guvernului. De asemenea, se reiau zborurile spre…
Moartea ursului Cachou, unul dintre ultimele exemplare din Pirinei, bulversează sistemul judiciar din Spania și devine secret de stat
Cadavrul ursului Cachou, unul dintre ultimele exemplare din Pirinei, a fost găsit la 9 aprilie, în Catalonia. Imediat, autoritățile spaniole au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care a murit…