Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de promulgare a legii care modifică Legea Educațiai Naționale, potrivit căreia se dă acces la educația online.
Etichetă: profesori
Klaus Iohannis a semnat decretul care deblochează organizarea titularizării în stare de alertă
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea legii care aprobă OUG 58/2020. Legea prevede, printre altele, deblocarea organizării examenului național de titularizare în perioada stării de alertă.
Elevii de clasa a VIII-a au susținut proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale. Ce subiecte au avut de rezolvat
Absolvenţii de gimnaziu vor susţine miercuri proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Identitatea de gen, subiect tabu în România. Societatea civilă și mediul academic reacționează
Societatea civilă și mediul academic reacționează după ce senatorii au modificat Legea educației și au interzis ca în scoli și universități să se discute despre identitatea de gen. Indiferent că e vorba despre teorie sau opinie. Reprezentanții universităților se declară șocați și atrag atenția că se încalcă autonomia universitară. Potrivit unor informații pe surse, președintele nu va promulga legea.
Cate Blanchett a descoperit în izolare cât de greu este să fii profesor: „Au nevoie de o mărire de salariu!”
Perioada îndelungată de izolare îi face pe mulți părinți să aprecieze și mai rolul rolul profesorilor. Nu-i deloc ușor să ai grijă de copii întreaga zi, cu atât mai mult să faci lecțiile…