Dominic Thiem este noul campion de la US Open 2020. Austriacul a câştigat primul său titlu de Grand Slam după o finală spectaculoasă la New York, cu Alexander Zverev, în care a revenit de la 0-2 la seturi. Cine transmite la tv turneul WTA de la Roma 2020. Simona Halep joacă la simplu și la dublu la competiția de la Foro Italico Prima parte a partidei a fost total dezechilibrată, cu Alexander Zverev dominator. Dominic Thiem şi-a pierdut de două ori serviciul în primul set, fără să beneficieze de vreo şansă de break. După 6-2 în primul set, Zverev a preluat repede conducerea şi în setul doi. Thiem a început să joace abia după 2-6, 1-5. Dar a fost prea târziu pentru a salva setul doi, pe care Zverev l-a închis la 4. Dominic Thiem, după titlul de la US Open 2020: „Ar fi fost corect ca această finală să aibă doi învingători” Tot Alexander Zverev a făcut primul break şi în setul 3 şi se părea că finala din 2020 va fi una scurtă. Dar Thiem nu a fost de acord. A făcut rebreak imediat, pentru ca apoi să facă un nou break exact când avea nevoie mai mult, la 5-4. S-a mers cap la cap cu serviciul până în finalul setului 4. Când tot Thiem a fost cel care a făcut break pentru a închide manşa la 3.
🏆🎾🔝 ¡Dominic Thiem, campeón del US Open 2020! 🇦🇹 A la cuarta final fue la vencida y el austriaco conquista su primer Grand Slam 👏👏 Bravo por el torneo de Zverev 📺 Historia del tenis en @Eurosport_ES 1⃣ y https://t.co/fLW7LTy0zL pic.twitter.com/001j9oGevy — Eurosport.es (@Eurosport_ES) September 14, 2020
Setul cinci a avut, de asemenea, o desfăşurare dramatică. Thiem a făcut break, dar Zverev a răspuns imediat. Pentru ca germanul să treacă din nou în avantaj în decisiv, 5-3. Dar tot Thiem a fost cel care a avut ultimul cuvânt, pentru a trimite decisivul într-un tiebreak pe care l-a câştigat la şase. După ce Zverev a făcut şi primul minibreak, pentru a (…)