O fotografie cu premierul, fumând, alături de alți membri ai Guvernului, la Palatul Victoria, fără măști de protecție și fără să respecte distanțarea socială, este intens distribuită și discutată pe Facebook.
În imagine apar, pe lângă Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan și miniștrii de la Economie, Externe și Transporturi.
Au în față farfurii și pahare cu bere, whisky și șampanie.
Prim-ministrul a declarat că poza a fost făcută de ziua lui, luni, 25 mai, când colegii i-au făcut o surpriză şi au venit să-l felicite.
Nu purtau mască pentru că tocmai mâncaseră, a fost explicația lui Orban.
Șeful guvernului recunoaște că a greșit încălcând interdicția de a fuma în interiorul unei clădiri şi a declarat că va plăti amendă, dacă e cazul.
sursa: http://stiri.tvr.ro/