Era o bătrână acră şi necomunicativă, iar asistentele nu îi arătau deloc îngăduinţă. În ziua în care a murit, însă, acestea au găsit în camera ei explicaţia pentru tăcerea ei nejustificată până atunci.
Toate au izbucnit în lacrimi când i-au citit scrisoarea.
O sa va spun cine sunt. Sunt o fetita de 10 ani, care are parinti si frati ce ma iubesc. Sunt o tanara de 16 ani, cu picioarele facute aripi, visand ca o sa imi gasesc printul. Sunt o mireasa de 20 de ani si tocmai ii promit iubire vesnica sotului meu. Sunt o femeie de 30 de ani si ii invat pe copiii mei relele de care trebuie sa se fereasca in viata. Sunt o femeie de 40 de ani, iar copiii mei sunt deja adolescenti. Sunt o femeie de 50 de ani, iar copiii mei sunt deja mari, dar nu mai sunt acasa. La 60 de ani, in poala mea stau din nou bebelusii: sunt nepotii mei.
La 70 de ani vad nori negri: sotul meu nu mai este si pe mine ma cuprinde teroarea. Copiii mei sunt deja departe, au si ei copii mari si nu ii judec pentru ca au uitat de mine. Acum sunt doar o batrana: nu mai sunt nici fetita, nici o adolescenta indragostita, nici sotie, nici mama, nici bunica. (…)Amintiti-va de cuvintele astea nu ca sa imi ridicati o statuie sau sa ma plangeti pentru ca nu mai sunt acum, ci ca sa vedeti sufletul din spatele mainilor tremurande, a pielii tabacite de soarta. V-am iubit ca pe copiii mei!”, a scris bătrâna, noteaza ziarebotosani.ro.