Razboiul din ALDE ia amploare pe zi ce trece. Dupa ce Daniel Constantin a anuntat ca va ataca in instanta deciziile Delegatiei Permanente ALDE, Tariceanu a explicat ca in momentul in care vor incepe actiunile impotriva partidului se va gandi foarte serios daca Daniel Constantin va mai avea sprijin politic pentru a face parte din Guvern.
”Dansul a fost sustinut si numit vicepremier si ministru al Mediului de catre Delegatia Permanenta a ALDE. Cum sa ataci acest for staturar, care te-a numit? Declaratiile politice pe care dansul le face ma pun serios pe ganduri. Vad ca avem o diferenta majora de gandire si principii politice, dar si in ceea ce priveste doctrina noastra liberala, modul in care noi ne raportam la statul de drept, la institutiile de forta. Daca dumnealui vrea sa se pozitioneze ca om al sistemului, atunci noi nu suntem pe aceeasi lungime de unda. In momentul in care va incepe sa demareze actiuni impotriva partidului, atunci sigur ca voi incepe sa imi pun problema daca acest lucru mai are sens (mentinerea in Guvern n.r.)”, a spus Tariceanu.
De asemenea, Tariceanu nu a exclus nici varianta excluderii lui Daniel Constantin din ALDE sau o remaniere guvernamentala.
Calin Popescu Tariceanu nu a exclus ipoteza in care Daniel Constantin se pregateste sa rupa ALDE, pentru a-si face partid alaturi de Victor Ponta.
”Sa stiti ca sunt posibile aceste scenarii. Eu nu pot in momentul de fata decat sa fac conexiuni. Am vazut in Parlamentul European ca este un eurodeputat apropiat al PC, care ma asteptam sa fie in grupul nostru, dar am vazut in zilele acestea reinvierea unui partid nationalist. Nu stiu ce ganduri si ce implicare are domnul Daniel Constantin”, a mai precizat Tariceanu.