Turcia va recurce la represalii „de cel mai dur tip” ca raspuns la decizia Olandei de a interzice aterizarea avionului ministrului de Externe turc Mevlut Cavusoglu si de a il impiedica pe ministrul pentru Familie sa intre in consulatul turc din Rotterdam, a declarat duminica premierul Binali Yildirim, potrivit Reuters.
„Am protestat in cel mai dur mod fata de aceasta situatie, si am transmis autoritatilor olandeze ca vor exista represalii de cel mai dur tip. Vom raspunde corespunzator acestui comportament necorespunzator”, a aratat Yildirim intr-o declaratie de presa.
Primarul orasului Rotterdam a anuntat duminica dimineata ca politia olandeza a escortat-o pe Fatma Betul Sayan Kaya, ministrul turc pentru Familie, pana la granita cu Germania, dupa ce nu a fost lasata sa intre in consulatul turc si sa se adreseze unei multimi de sustinatori ai lui Erdogan veniti in fata consulatului.
Ministrul a venit cu masina din Germania, unde participa la o serie de intalniri, pana in Olanda, dupa ce guvernul de la Haga a refuzat sambata aterizarea unui avion care urma sa il aduca pe ministrul de Externe turc Mevlut Cavusoglu. Acesta urma sa participe la un miting pro-Erdogan, de promovare a referendumului pentru extinderea puterilor prezidentiale.
Politia anti-revolta olandeza a fost nevoita sa intervina duminica devreme pentru a imprastia sutele de manifestanti adunati in fata consulatului din Rotterdam. Acestia au venit in numar mare in Rotterdam pentru mitingul pro-Erdogan programat sambata.