Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, actualul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost implicat într-un grav accident rutier în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Șoseaua Chitilei, în urma căreia un alt șofer de 24 de ani a murit. Martorii de la fața locului au declarat în exclusivitate pentru CANCAN.RO că Mario conducea cu o viteză uluitoare!
Accidentul a avut loc în jurul orei 03:00, atunci când Mario Iorgulescu, care se deplasa pe Şos. Chitilei dinspre DNCB către Pod Constanţa, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus din sens opus de un bărbat în vârstă de 24 ani.
Deși în comunicatul Poliției nu este precizată viteza cu care circula fiul lui Gino Iorgulescu, martorii accidentului au declarat în exclusivitate pentru CANCAN.RO că acul vitezometrului s-ar fi oprit la 240 de kilometri/oră! O viteză la care decolează până și avioanele!
Mario a scăpat cu viață în urma impactului produs de el, iar dacă tot martorii susțin că acesta a rămas conștient după accident, medicii de Elias au anunțat că acesta a fost operat, iar acum este ventilat mecanic.
Din păcate, celălalt șofer a murit în urma accidentului, iar medicii nu au mai putut să facă nimic pentru el.
Mario Iorgulescu, reținut în 2016
Mario Iorgulescu a fost școlit la Geneva, în Elveția. A devenit cunoscut în presa mondenă datorită relațiilor sale amoroase cu diferite domnișoare din lumea bună a capitalei. S-a iubit o perioadă cu fotomodelul Bianca Tabăn, apoi s-a zvonit că ar fi avut o relație cu fosta asistenta TV Daniela Crudu.
Fiul lui Gino Iorgulescu, Mario a fost reţinut în 2016 pe 6 septembrie mai exact alături de încă trei persoane pentru săvârşirea unor infracţiuni, loviri şi alte violenţe. Apartamentul lui Marioa fost percheziţionat de Poliţia Capitalei după ce băiatul șefului de la LPF a fost încadrat într-un dosar penal alături de alte persoane.