Gabriela Cristea revine la TV! Ce emisiune va prezenta vedeta în curând! A semnat contractul cu un post mare de televiziune! FELICITĂRI!

După ce a devenit pentru a doua oară mămică și a lipsit o vreme de pe sticlă, iată că Gabriela Cristea are o veste foarte bună pentru fanii ei. Vedeta va reveni la televiziune, cu o nouă emisiune. Iată despre ce este vorba!

Gabriela Cristea își va surprinde fanii, din 21 octombrie, cu o nouă emisiune, conform spynews, vedeta semnând pentru un format inedit pe care va urma să îl prezinte la Antena Stars.

„Mă bucur tare mult că mă întorc în televiziune”

Din 21 octombrie, show-ul Like a Star le propune telespectatorilor un experiment social media, în care 12 concurenţi (6 fete şi 6 băieţi), care vor locui împreună în toată această perioadă, vor avea drept scop atragerea unui număr cât mai mare de urmăritori pe o platformă social media.

„Mă bucur tare mult că mă întorc în televiziune şi, mai ales, mă bucur că o fac într-un proiect în care cred mult. Cred că suntem cu toţii de acord că platformele social media au devenit parte din viaţa noastră. Trebuie să recunosc că viaţa ni s-a schimbat foarte mult de când am devenit părinţi pentru a doua oară, însă mă simt pregătită 100% să revin pe piaţa media.

Am toată susţinerea soţului meu, ceea ce este cel mai important pentru mine în acest moment. Consider că experienţa mea în televiziune mă va ajuta atât pe mine, să mediez conflictele sau situaţiile confuze care ar putea apărea în casă, cât şi pe ei, pentru că sunt hotărâtă să le pun la dispoziţie toate sfaturile mele pentru a-i ajuta pe cei 12 concurenţi să se afirme!

Va fi un experiment social interesant, pe care abia aştept să îl descoperim împreună, căci vă dau întâlnire zilnic!”, a declarat Gabriela Cristea.

Emisiunea va fi difuzată de luni până vineri, în intervalele 18:45-20:45 şi 00.00–01.00 şi sâmbăta, de la 18:45 la 20:45.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.