Moscova a intrat în cea de-a treia etapă de relaxare după pandemia generată de COVID-19. Marți s-au redeschis restaurantele, au fost reluate unele activităţi sportive, iar băncile din parcuri, sigilate până acum, pot fi folosite din nou pentru odihnă. Mai multe aflăm de la Liviu Iurea, corespondentul nostru la Moscova.
Încă de la primele ore ale dimineții în bucătărie era forfota mare. Toți salariații, de la bucătari la ospătari, au așteptat cu nerăbdare momentul când se pot întoarce la serviciu. La intrare, oaspeților li se măsoară temaperatura, li se oferă măști și substanțe dezinfectante. Acum, toate restaurantele funcționează după noi reguli.
Pe toată durata regimului de autoizolare, restaurantele au ieșit în pierdere și va dura mult timp până când situația se va redresa.
În Moscova au fost reluate plimbările cu vaporașul pe râul Moscova. Au fost redeschise bazinele de înot și locurile de joacă pentru copii
În ciuda măsurilor de relaxare anunțate de autorități, numărul de persoane infectate cu noul coronavirus în capitala rusă este destul de mare.
sursa: http://stiri.tvr.ro/