Tenorul italian Andrea Bocelli a dezvăluit că a suferit de COVID-19, dar că a avut simptome uşoare, la fel ca soţia şi cei doi copii ai lor. Artistul a făcut aceste mărturisiri marţi, la ieşirea din spitalul din Pisa, unde s-a prezentat pentru a dona plasmă, transmite agenția EFE, preluată de Agerpres.
Bocelli a făcut testul pe 10 martie. Rezultatul: pozitiv.
Artistul a fost în cea mai mare parte asimptomatic. A avut doar puţină febră.”Sincer, când că mi-am dat seama că sunt infectat, am sărit în piscină, pentru că mă simţeam bine”, a declarat Bocelli.Odată cu el au fost testaţi pozitiv şi soţia sa, Veronica Berti, şi cei doi copii ai lor, Amos şi Matteo, însă niciunul nu a prezentat simptome relevante, au informat mass-media locale.Andrea Bocelli a venit împreună cu soţia sa marţi dimineaţă la spitalul Cisanello din Pisa, ambii purtând mască de protecţie, pentru a dona plasmă şi pentru a contribui astfel la cercetarea în domeniul acestei boli.Într-un comunicat, spitalul i-a mulţumit artistului pentru donaţia folosită în cadrul studiului ”Tsunami”, un experiment naţional care va testa eficienţa plasmei imune de la pacienţii ce au trecut prin boală.În timpul convalescenţei, tenorul s-a implicat în numeroase acţiuni caritabile pentru a ajuta la combaterea noului coronavirus, agent patogen care în Italia a infectat peste 230.000 de persoane, dintre care 32.877 au murit, potrivit celui mai recent bilanţ oficial.Pe 12 aprilie, în ziua de Paşte, artistul a oferit un concert emoţionant în catedrala din Milano, în faţa unui oraş gol şi aflat în izolare, ca şi restul ţării, pentru a transmite un mesaj de speranţă lumii.
[wpcc-iframe width=”640″ height=”360″ src=”https://www.youtube.com/embed/bpXwOSHTwsY” frameborder=”0″]
sursa: http://stiri.tvr.ro/