MODERNIZAREA ŞI EXTINDEREA SISTEMULUI DE ILUMINAT DIN ZONA PERIURBANĂ A ALBA IULIEI, CU FINANŢARE NERAMBURSABILĂ REGIO
Cu un buget de peste 8 milioane lei, un sistem de iluminat public nou şi modern se va realiza la Alba Iulia în zonele Bărăbanţ, Oarda de Sus, Oarda de Jos, Pâclişa şi Miceşti. Contractul ce va primi finanţare nerambursabilă din Programul Operaţional Regional 2014-2020, gestionat la nivel regional de către ADR Centru, a fost semnat de domnul Paul VOICU, viceprimar cu atribuţii de primar al municipiului Alba Iulia şi domnul Simion CREŢU, director general ADR Centru. Peste 50 km de sistem de iluminat public se va moderniza şi extinde pentru eliminarea zonelor de umbre şi întuneric, pentru controlul intensităţii luminii de la distanţă sau identificarea defecţiunilor în timp real, un sistem bazat pe prezenţa senzorilor de mişcare care vor comanda creşterea fluxului luminos al aparatelor de iluminat public.
„În luna februarie a acestui an semnam şase contracte cu finanţare europeană în valoare totală de peste 43 milioane euro din fonduri REGIO. Acestea completau lista altor şapte contracte de dezvoltare urbană deja semnate, prin care urmărim să aducem un plus de bunăstare albaiulienilor şi o reducere a cheltuielilor din bugetul propriu. Avem o strategie integrată de dezvoltare, iar prin programul Regio am reuşit să ne finanţăm toate obiectivele propuse pentru această perioadă. Avem în lucru modernizarea principalelor artere rutiere din municipiu, peste 30 blocuri de intră în lucrări de refacere a faţadelor şi de eficienţă energetică, iar pentru sistemul de iluminat din cartierele Cetate, Centru, Ampoi, Partoş, deja am obţinut finanţare nerambursabilă. Construire, modernizare, reabilitare sau restaurare, sunt lucrări prevăzute în proiectele semnate cu ADR Centru pentru noi zone verzi şi de agrement, pentru Palatul Principilor sau unităţi de învăţământ. Echipa Primăriei a muncit mult şi nu puteam să realizăm toate aceste obiective de regenerare urbană masivă altfel, decât cu o infuzie serioasă de bani europeni” a declarat Voicu PAUL, viceprimar cu atribuţii de primar al municipiului Alba Iulia
Date proiect:
Investiţia vizează reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia pentru creşterea eficienţei energetice şi reducerea emisiilor de CO2, de care vor beneficia peste 74.000 de cetăţeni din municipiu.
Proiectul cu titlul „Reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia – localităţi componente: Oarda de Sus, Oarda de Jos, Pâclişa, Miceşti şi Bărăbanţ”, are o valoare totală de 8.726.128,54 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate prin POR este de 6.959.446,40 lei, respectiv 1.496.011,69 Euro. Fondurile nerambursabile solicitate de beneficiarul proiectului, provin din bugetul alocat Regiunii Centru prin POR 2014-2020, Axa prioritară: 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Obiectiv Specific 3.1: Prioritatea de investiţii 3.1 – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor.
Termenul estimat pentru finalizarea implementării activităţilor prevăzute în proiect este 31.03.2022.
„Toate contractele de finanţare semnate, prin care alocăm fonduri europene prin programul Regio, înseamnă investiţii atrase pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor şi a angajaţilor, înseamnă o comunitate în care să vrei să locuieşti. Alba Iulia este un municipiu care îşi completează eforturile de dezvoltare cu fonduri europene începute din 2007, perioadă în care proiectele de restaurare a Cetăţii din Alba Iulia şi de modernizare a principalelor căi de acces rutier au propulsat renumele municipiului la nivel internaţional ca fiind destinaţie turistică de vizitat. În această perioadă de finanţare, 2014-2020, am semnat cu reprezentanţii municipiului, un număr de 13 contracte de finanţare nerambursabilă Regio, cu o valoare totală de peste 303 milioane lei, respectiv 63,5 milioane euro. Prin toate proiectele, până în 2023, se vor continua lucrările de modernizare şi de reabilitare a infrastructurii rutiere, educaţionale, culturale sau de agrement. Este îmbucurător faptul că prin fondurile europene pe care le gestionăm, putem vedea cum oraşele se modernizează, prind viaţă şi se echipează cu tehnologie de ultimă generaţie, devenind atrăgătoare atât pentru cetăţenii lor, cât şi pentru turişti” a declarat Simion CREŢU, director general ADR Centru.
Detalii investiţie:
Prin implementarea acestui proiect se va acoperi nevoia de siguranţă a tuturor participanţilor la trafic din Oarda de Sus , Oarda de Jos, Pâclişa, Miceşti şi Bărăbanţ, în orice condiţii meteo posibile: pe timpul nopţii, în condiţii de ceaţă, semiîntuneric etc.
Proiectul prevede reabilitarea şi modernizarea a 46.587 ml, respectiv extinderea cu 5.000 ml a sistemului de iluminat public, precum şi iluminarea a două treceri de pietoni, incluzând sisteme bazate pe senzori de prezenţă care vor comanda creşterea fluxului luminos al aparatelor de iluminat public (la trecerile de pietoni). Reţelele de alimentare prevăzute în proiect au vechimi diferite, iar din totalul de 1.031 aparate de iluminat, o parte sunt într-o stare necorespunzătoare, sau acceptabilă, iar altele se apropie de finalul duratei normate de viaţă Pe lângă „îmbătrânirea aparatelor”, praful şi murdăria depuse pe aparate au dus la scăderea gradului de iluminare. Pe parcursul duratei de implementare a proiectului se va deconecta sistemul de iluminat existent şi se vor demonta aparatele de iluminat existente. Se vor monta braţe, brăţări şi aparate de iluminat noi. Se vor realiza conexiunile şi reţeaua subterană de alimentare cu energie electrică. Din bugetul proiectului mai este prevăzută montarea prizelor de pământ, instalarea stâlpilor metalici, montarea braţelor de susţinere pe stâlpii metalici şi a aparatelor de iluminat. Se vor instala kituri de alimentare din sursă fotovoltaică şi un sistem inteligent de management prin telegestiune. Finalizarea proiectului va genera în cartierele vizate eliminarea zonelor de umbră şi întuneric, controlarea de la distanţă a sistemului de iluminat, cu posibilitatea de a modifica pornirea/oprirea lor. Prin sistemul de telegestiune se vor primi informaţii în timp real a defecţiunilor în sistem, a furturilor de energie sau despre funcţionarea defectuoasă a unuia dintre elemente. Prin implementarea acestui sistem şi montarea becurilor de tip LED, beneficiarul, Primăria municipiului Alba Iulia, estimează că se vor obţine reduceri ale consumului de energie electrică care vor genera o economie anuală de 66.956 lei la bugetul municipalităţii.