Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Comunicat de presă – Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava

Publicat: 22 iunie 2020
Astăzi, 22.06.2020, ora 9.00, conform datelor centralizate la nivel judeţean de către Direcţia de Sănătate Publică Suceava, situaţia epidemiologică se prezintă astfel:

– în autoizolare la domiciliu 3998 de persoane

– în carantină instituţionalizată 5 persoane

– 26680 de persoane ieşite din autoizolare

– 3108 de persoane ieşite din carantină instituţionalizată.

Conform situaţiei întocmită de către D.S.P. Suceava, la nivelul judeţului Suceava se înregistrează un număr de 3251 persoane declarate vindecate.

Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase şi nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid – 19.

În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalul judeţean 13 persoane diagnosticate cu Covid – 19 si externate 3 persoane.

În Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află internaţi un număr de 507 pacienţi, şi anume 177 pacienţi Covid-19 şi 330 pacienti nonCovid, iar în secţia ATI sunt internaţi un număr de 9 pacienţi. La nivelul Spitalului Municipal Rădăuţi sunt internaţi un număr de 71 de pacienţi Covid şi 11 persoane suspecte de infecţie cu Covid- 19.

Astăzi, 22.06.2020 a fost convocat în şedinţă extraordinară Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pe ordinea de zi fiind înscrise două teme, una dintre acestea fiind prelucrarea Ordinului Comandantului Acţiunii nr. 77755/ 21.06.2020. În prima parte a şedinţei, au participat reprezentanţii Consiliului Judeţean Suceava, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Spitalului Municipal Rădăuţi, Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava.

Astfel, conform ordinului menţionat, pentru evitarea unor situaţii în care soluţionarea operativă a problemelor apărute este grevată de o serie de factori ce ţin de organizare şi raportare în dinamică, au fost stabilite o serie de măsuri menite să fluidizeze fluxul informaţional- decizional, şi anume:

– raportarea, în dinamică, a situaţiilor cu potenţial de focar, la care sunt în desfăşurare anchete epidemiologice / teste, chiar dacă rezultatele nu au fost încă definitivate. Instituţiile cu atribuţii în gestionarea situaţiilor generate de Covid- 19 vor raporta zilnic, până la ora 8.30, datele către Centrul Judeţean pentru Coordonarea şi Conducerea Intervenţiei.

– Organizarea bazelor de date astfel încât să existe o monitorizare şi analiză permanentă la nivelul zonei de competenţă, a incidenţei cazurilor confirmate cu SARS- CoV- 2, înregistrate la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale.

– Monitorizarea permanentă a gradului de ocupare a locurilor din spitalele de linia 1 şi 2 destinate pacienţilor/ suspecţilor de Covid-19.

– Analiza, pe baza evoluţiei situaţiei, în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a soluţiilor pentru gestionarea situaţiei în caz de iminentă aglomerare a spitalelor. Analiza va fi realizată cu implicarea directorilor medicali şi coordonatorului desemnat pentru gestionarea situaţiei Covid-19 la nivelul Regiunii de Nord Est.

– Raportarea de urgenţă şi din timp a situaţiilor în care este probabilă atingerea capacităţii de internare disponibilă şi la care nu s-au găsit soluţii la nivel de judeţ

– Organizarea bazelor de date astfel încât să existe o monitorizare permanentă a situaţiilor la nivel de spital/ operator economic sau instituţii ale administraţiei publice locale/ centre de îngrijire persoane în vârstă/ cu handicap.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.