Critic National
critic national stiri 24/7

Comunicat de presă – Muzeul ASTRA Sibiu

Sărbătoarea Deltei, ediţia a IV-a

Muzeul ASTRA, instituţie ale cărei acţiuni sunt posibile prin finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu, organizează în acest sfârşit de săptămână o serie de ateliere interactive gastronomice în cadrul evenimentului Sărbătoarea Deltei, ediţia a IV-a. Participă 3 pescari lipoveni&ucraineni din Delta Dunării, care vor prezenta aici reţete culinare vechi din satele Mila 23, Letea şi Caraorman. Cei 3 vor pescui cu setca şi vintirele prin lacul din Muzeul în aer liber, la fel cum procedează pe canalele şi pe lacurile din Delta Dunării.

„Vor fi trei zile în care vom reliefa povestea pescuitului, a pregătirii peştelui şi a preparatelor tradiţionale din peşte alături de lipoveni şi ucraineni din satele Deltei. Începem cu Malasolcă (un fel de rasol din peşte). Mâncarea cunoscută la haholi şi la lipoveni drept malasolca înseamnă cartofi fierţi în coajă, peşte şi mujdei. Cartofii se fierb în coajă, cu puţină sare. Separat, se fierbe peştele proaspăt cu sare. Rolul sării în fierberea peştelui este foarte important. Sarea se adaugă încă de la început, astfel peştele nu se „împrăştie” în apă. Pe timp de iarnă, se folosea peştele sărat, ţinut în apă în prealabil. Mujdeiul se prepară mai consistent şi se presară peste peştele fiert. Vom continua cu o ciorbă de peşte ca-n Delta Dunării. Ceaunul pentru ciorbă este pus pe foc, pe jumătate umplut cu apă. Se adaugă legumele proaspete de grădină tăiate nu foarte mărunt (roşii, ardei, cartofi şi ceapă) şi ceaunul este lăsat pe foc, până când legumele sunt fierte. Se adaugă peştele (îndeosebi caras, lin, crap) şi puţin oţet, pentru ca acesta să nu se sfărâme. Cu câteva minute înainte de a fi luat ceaunul de pe foc, este adăugat pătrunjelul. Ciorba este potrivită, după gust, cu câte o lingură de oţet! Recomandarea lipovenilor: prima dată se mânâncă peştele, cu mâna, apoi se consumă ciorba propriu-zisă! Evident că în prealabil se cuvine să ne spălăm pe mâini şi să respectăm toate normele sanitare impuse în această perioadă specială.”, a declarat Lucian Robu, director Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Vineri, 26.06.2020, pescarii vor prinde şi vor conserva peştele între orele 8 şi 12, urmând ca sâmbătă şi duminică (27-28.06.2020) să-l pregătească la Târgul de ţară din Muzeul ASTRA între orele 11 şi 17. În cadrul atelierelor recomandăm distanţarea socială şi vom şi acţiona în consecinţă pentru menţinerea ei. Sărbătoarea Deltei, ediţia a IV-a, face parte din programul cultural Comunităţi în Muzeul ASTRA.

Info text: Lucian Robu, director Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu

Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA Sibiu


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi