BUCUREŞTI, 29 IUNIE 2020 – Profesorii, părinţii şi autorităţile din România ar trebui să colaboreze mai mult şi să dezvolte împreună, în rândul copiilor, abilităţi şi cunoştinţe care să-i pregătească mai bine pentru viitor – a fost concluzia, trasă la unison, a specialiştilor din educaţie şi antreprenoriat, participanţi la cea de-a patra conferinţă online organizată de programul naţional de educaţie SuperTeach.
În cadrul conferinţei de sâmbătă, 27 iunie a.c., cei peste 400 de profesori participanţi la eveniment au ascultat discursurile referitoare la modul în care adulţii ajung să formeze şi să dezvolte copii responsabili şi autonomi, ale celor opt vorbitori – antreprenori şi specialişti în educaţie, recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional. Invitaţii au dezbătut modalităţile prin care profesorii, părinţii şi comunitatea (autorităţile locale) pot dezvolta împreună, în rândul elevilor, un set esenţial de abilităţi, care să-i pregătească pe aceştia din urmă mai bine pentru viitor.
Printre speakeri s-au numărat Nadia Tătaru – co-fondator Itsy Bitsy FM, Ioan Popa – fost antreprenor şi primar al Municipiului Reşiţa, Ion-Ovidiu Pânişoară – Director al Departamentului de Formare a Profesorilor din cadrul Universităţii din Bucureşti şi Iulius Carebia – EdTech Coach al Şcolii Germano-Europeană din Singapore.
Cum dezvoltăm independenţa şi spiritul responsabilităţii în rândul copiilor
„Totul porneşte de ACASĂ, căci fiecare părinte are propriul stil de parenting. Părinţii-elicopter, de exemplu, au grijă de copii într-un mod exagerat, degrevându-i de lucrurile pe care ei singuri ar trebui să le facă. Copiiilor trebuie să li se impună limite – cu blândeţe, cu iubire, dar să le cunoască. Dacă părinţii nu ştiu asta, copiii vor ajunge să creadă că totul li se cuvine, că trebuie să aibă mereu ultimul cuvânt şi că îi pot agresa oricând pe ceilalţi – din punct de vedere verbal”, a punctat Ion-Ovidiu Pânişoară, profesor doctor la Universitatea Bucureşti, în timpul conferinţei SuperTeach.
„Profesorul trebuie să fie un model pentru elevi. El nu ar trebui să fie preocupat doar de calitatea materiei pe care o predă, ci şi de starea sufletească a elevilor lui. Să fie atent la comportamentul lor, căci şi acest lucru intră în sfera sa de responsabilitate”, a spus şi Nadia Tătaru, co-fondator Itsy Bitsy FM şi preşedinte al Asociaţiei Părinţilor Isteţi, iniţiator al legii împotriva violenţei psihologice. În cadrul conferinţei SuperTeach, aceasta a făcut referire la educaţia fără bullying, susţinând că profesorii ar trebui să aibă abilitatea de a-şi da seama care sunt elevii care prezintă riscuri de a fi victime ale bullying-ului.
Profesor român, în Singapore: „Profesori din Romania, lăsaţi copiii să vă înveţe!”
Iulius Carebia, Educational Technology Coach al Şcolii Germano-Europeană din Singapore, a vorbit în cadrul evenimentului despre experienţa sa profesională din Asia, punctând modul în care profesorii şi studenţii de acolo caută împreună cele mai bune modalităţi de a integra tehnologia în programa şcolară.
„În Singapore se vorbeşte foarte mult despre tranziţia de la profesorul tradiţional la profesorul modern, care lasă elevul să conducă lecţia. Profesori din România, lăsaţi copiii să vă înveţe! Poate că nu aveţi un buget atât de mare precum au alte sisteme educaţionale de pe glob, însă puteţi aplica aceleaşi noţiuni de Mentalitate Deschisă în orice colţ al lumii. Fiecare elev are autonomie şi responsabilitate. Noi încurajăm profesorii să depăşească programa tradiţională, pentru ca elevii să înveţe într-un mod cât mai practic, să facă asocieri cu elemente din viaţa reală, care îi ajută să asimileze mai uşor cunoştinţele”, a menţionat Carebia.
Ioan Popa – antreprenor cu experienţă şi fondator al unei companii care a devenit lider de piaţă în industria locală de panificaţie, în prezent primar al Municipiului Reşiţa, a precizat faptul că primăriile şi autorităţile locale pot contribui cu succes la dezvoltarea educaţiei populaţiei zonelor pe care le administrează, „în orice cătun din ţară şi din lume”. El a îndemnat profesorii din România „să creeze grupuri de presiune în rândul profesorilor, care să se îndrepte spre primării, determinându-le să acţioneze”, să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea localităţilor, să investească în tehnologizarea şcolilor şi să implice societatea civilă, asociaţiile şi companiile în proiecte comunitare.
Despre Proiectul SuperTeach
Lansat în 2017, SuperTeach este un program educaţional de voluntariat realizat de Romanian Business Leaders (RBL) în parteneriat cu Institutul Dezvoltării Personale (IDP) şi Educativa.
SuperTeach inspiră profesorii să educe noile generaţii în spiritul unei mentalităţi deschise, ajutând elevii să-şi descopere pasiunile, să-şi maximizeze potenţialul şi să-şi dezvolte competenţele cheie pentru a reuşi să-şi atingă ţelurile în viaţă.
Fondatorii proiectului SuperTeach sunt Felix Tătaru, preşedinte fondator al GMP Group si Radio Itsy Bitsy, Dragoş Anastasiu, CEO al Grupului Eurolines, Cristina Gheorghe, preşedinte al Institutului Dezvoltării Personale şi Alexandru Ghiţă, preşedinte al Grupului Educativa.
SuperTeach acţionează pe 3 direcţii: Conferinţe, Traininguri şi Comunităţi locale. În cei trei ani de activitate, în toată ţara s-au desfăşurat 21 conferinţe în care sute de speakeri, elite şi specialişti în educaţie şi antreprenoriat au pregătit peste 9.800 de profesori şi educatori din sistemul de învăţământ preuniversitar, promovând principii şi instrumente ale unei mentalităţi deschise în educaţie aplicate la clasă.
Peste 300 de profesori au absolvit cursul de formare „Mentalitate Deschisă în Educaţie” realizat de liderul global in schimbare de mentalitate, Institutul Arbinger din SUA şi oferit în România de Institutul Dezvoltării Personale.
În prezent, SuperTeach dezvoltă comunităţi locale în 16 judeţe cu ajutorul celor 27 de facilitatori ai programului Mentalitatea Deschisă în Educatie şi o Platformă Digitală de conţinut educativ pentru toţi profesorii interesaţi să evolueze în spiritul nevoilor societăţii actuale.
În contextul declarării stării de urgenţă, SuperTeach a organizat webinarii şi conferinţe online gratuite pentru a veni în întâmpinarea nevoilor profesorilor, la acestea participând mii de cadre didactice din toată ţara. Până în acest moment, au fost organizate 23 de webinarii şi trei conferinţe online, care au reunit aproximativ 17.000 de profesori din toată ţara. Alte zeci de mii au vizionat ulterior filmările conferinţelor şi webinariilor.