Camera Deputaţilor
Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat
DECLARAŢIE DE PRESĂ
Guvernul „meu” nu poate reporni economia şi nu-i poate ajuta pe milioanele de români afectaţi de pandemie
După deja consacratul şi păgubosul obicei antidemocratic şi la limita legilor şi a Constituţiei, guvernul „meu” nu a catadicsit să solicite încuviinţarea Parlamentului pentru prelungirea, cu încă o lună de zile, a stării de alertă.
Începând de azi, Hotărârea de Guvern privind starea de alertă îşi încetează cadrul legal, ceea ce înseamnă că restricţiile vor putea fi contestate în instanţa de contencios. Executivul neputincios aruncă astfel România într-o stare de haos, cu consecinţe dintre cele mai grave pentru populaţie.
Nu mai e paradoxal că Iohannis şi Orban au încălcat conştient legea, se întâmplă în mod cotidian aproape. Cei doi şefi de guvern şi nababi fără voie peste ţară s-au întrecut anterior prelungirii stării de urgenţă în declaraţii mobilizatoare, rugând parlamentarii tuturor partidelor să fie responsabili şi să voteze prelungirea stării de alertă.
„Stimaţi parlamentari, fiţi responsabili! Gândiţi-vă că virusul nu dispare printr-un vot în Parlament”, spunea în 9 iunie preşedintele-premier, iar o zi mai târziu aghiotantul său Orban perora: „Îi rog pe cei din Parlament să decidă în funcţie de criterii şi analize obiective, nu în funcţie de interese politice sau electorale de moment”.
E greu să mai înţelegi ceva, e imposibil să mai speri la ceva bun din partea acestor oameni! Cum să te poţi gândi că „guvernul meu” poate reporni economia şi îi poate ajuta pe milioanele de români afectaţi de pandemie? Nicio perspectivă!
Din fericire, ca şi până acum, românii vor continua să se protejeze singuri. Din păcate, după principiul „Scapă cine poate!” Au dovedit că ştiu să o facă în toate zilele prostiilor PNL de până acum şi de fiecare dată când liberalii au adoptat decizii greşite, pe care apoi le-au anulat. Românii sunt responsabili şi au demonstrat că ştiu să aibă grijă de ei, fără a avea nevoie de sfaturile unui guvern care mai mult îi încurcă.
În replică la împingerea României şi a românilor în starea de haos pe termen nelimitat, PSD va depune moţiune de cenzură, iar prima zi după starea de alertă va fi şi ultima zi a guvernului „meu”.
Deputat PSD Cristina-Elena DINU
Circumscripţia Electorală nr. 19 Giurgiu