Critic National
critic national stiri 24/7

Declaraţie de presă – Deputat PSD Răzvan Rotaru

Parlamentul României

Camera Deputaţilor

Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat

DECLARAŢIE DE PRESĂ

Cât de ticăloşi puteţi să fiţi domnilor Orban şi Bogdan să o ţineţi cu petrecerile şi alegerile, în timp ce românii sunt prinşi sub prăpădul inundaţiilor!

Deputatul PSD Botoşani, Răzvan Rotaru, este oripilat de lipsa de reacţie a principalilor factori de decizie din PNL faţă de inundaţiile catastrofale care au pus stăpânire pe mai multe judeţe din România în ultimele zile.

„Viiturile se revarsă peste ţară, iar liberalii de frunte, Ludovic Orban şi Rareş Bogdan, o ţin dintr-o petrecere în alta cu whisky şi havane, fără niciun fel de tresărire faţă de românii care îşi pierd case, gospodării şi rămân pe drumuri. Tupeul şi ticăloşia guvernanţilor liberali nu au limite. Se laudă zilnic la televizor şi în conferinţe de presă că au pregătite proiecte de miliarde de euro pentru infrastructura din România. În realitate, ei se ocupă cu chermezele şi înşurubarea pilelor şi rudelor în funcţii pentru a obţine sponsorizări în campaniile electorale care urmează”, a declarat Răzvan Rotaru.

Inundaţiile au pus stăpânire pe România, iar liberalii fac concurs de investiţii pe hârtie! Toţi cei care au suferit pagube, toţi cei care şi-au pierdut casele şi gospodăriile aşteptau ajutor din partea Guvernului Orban, nu vorbe goale despre investiţii inexistente şi lamentări din fotoliu de la vilele de protocol!

Asta e guvernarea PNL! De fiecare dată când apare o problemă, îi abandonează pe oameni! Aşa au făcut cu personalul medical din spitale când a început epidemia de COVID, aşa au făcut cu IMM-urile pe care le-au băgat în faliment, aşa au făcut cu fermierii pe care i-au lăsat fără programe de susţinere, aşa au făcut cu elevii şi pensionarii cărora le amputează alocaţiile şi pensiile!

„În timp ce toată ţara e sub coduri de inundaţii, iar oamenii rămân fără agoniseala de o viaţă, liberalii se plimbă prin sediile de partid şi fac strategii electorale! România se îneacă la propriu, iar Orban anunţă alocări impresionante de fonduri pentru şosele şi autostrăzi imaginare! Niciun ministru liberal nu are timp de sinistraţii care au rămas pe drumuri din cauza inundaţiilor devastatoare din mai multe judeţe ale ţării! Miniştrii PNL le explică românilor cât de mult a plouat, în loc să meargă în teritoriu să vadă cum îi salvează pe oamenii afectaţi şi cum le rezolvă problema locuinţelor luate de ape”, a subliniat parlamentarul social-democrat.

Răzvan Rotaru, deputat PSD


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi