România și Ungaria revin la un dialog direct și așezat la nivel diplomatic. Ministrul român de Externe s-a întâlnit astăzi în București, cu omologul său maghiar. În conferința de presă comună, Bogdan Aurescu a îndemnat la o relație bazată pe încredere și respect între cele două țări.
Tensiunea dintre București și Budapesta a crescut treptat în ultimele săptămâni după atacurile ministrului ungar de Externe la adresa ambasadorului român la Budapesta și declarațiile în legătură cu proiectul de lege care prevede autonomia Ținutului Secuiesc. Ministrul român de Externe a declarat că “în pofida momentelor tensionate care s-au desfășurat în ultima perioadă”, MAE român “s-a abținut să reacționeze”, urmărind detensionarea acestora.
“Suntem la zece zile de ziua semnării Tratatului de la Trianon, 4 iunie, care are semnificaţii diferite pentru România şi Ungaria. De asemenea, în ultima perioadă au avut loc o serie de momente tensionate în relaţiile bilaterale. Ne dorim o abordare pozitivă a relaţiei cu Ungaria, ne dorim să acţionăm împreună, în baza principiilor Tratatului politic din 1996, în baza Declaraţiei de parteneriat strategic româno-ungar pentru Europa secolului XXI, din 2002, şi, de aceea, am făcut şi facem apel la reţinere şi discernământ”, a precizat Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe.
Chiar înaintea sosirii la București, ministrul ungar a postat pe o rețea de socializare că relațiile bilaterale nu au avut parte de respectul reciproc necesar. Peter Szijjarto afirma că Ungaria dorește relații bune cu vecinii. “Ţintele politicii externe ale Ungariei se pot rezuma prin două sintagme: în primul rând, noi suntem interesaţi în fortificarea spaţiului şi cooperării central europene. Pe de altă parte, ne străduim să clădim relaţiile noastre bilaterale pe respect reciproc. Le acordăm respect partenerilor noştri dar, ca o naţiune cu istorie de peste 1000 de ani, pretidenm la rândul nostru respect. Dorim ca, în viitor, să clădim în România o cooperare bazată pe acest respect reciproc”, a spus ministrul Afacerilor Externe și al Comerțului Exterior al Ungariei Peter Szijjarto.
O altă temă fierbinte este programul economic prin care Budapesta finanțează comunitățile maghiare din România fără să existe un acord cu guvernul de la București. Șeful diplomației ungare și-a continuat vizita în România la Cluj, unde s-a întâlnit cu liderii UDMR. Dar și la Alba Iulia. Șeful diplomației de la Budapesta este primul ministru ungar care merge în oraș.
sursa: http://stiri.tvr.ro/