Cei care au copii au făcut cunoştinţă mai mult ca sigur cu două personaje iubite: Dilu şi Dila. Fie la teatru, fie la petrecerile pentru copii, fie pe canalul de televiziune online pe care activează. În această perioadă în care toţi am fost nevoiţi mai mult ca oricând să fim conectaţi la realitatea virtuală, Dilu şi Dila au fost cu adevărat prezenţi în viaţa copiilor. Este motivul pentru care am vrut să intrăm în povestea lor şi să o împărtăşim.
Ce au făcut Dilu şi Dila în perioada pandemiei?
Pentru că toate locatiile în care noi ne desfăşurăm activităţile cu copiii (spectacole sau evenimente private) s-au închis, ne-am dedicat timpul televiziunii online pentru copii. Am postat zilnic emisiuni educative şi distractive, am lucrat neîntrerupt şi am filmat zeci de emisiuni, filme şi povesti animate, pentru că ne-am dat seama că este nevoie de astfel de programe. Astfel, am urmărit să umplem cât de cât acest clivaj din viaţa lor: nevoia de joc şi de interacţiune umană cu restricţiile generate de pandemie.
Cum se profilează această perioadă, să o numim cu optimism, postpandemie?
Am reluat câteva dintre proiectele începute încă din luna februarie, am revenit asupra repetiţiilor la câteva spectacole de teatru în speranţa că în curând se vor redeschide teatrele şi mergem la evenimente restrânse private. Dilu şi Dila lucrează la premiera unui spectacol pentru copii, cu care urmează să plece într-un turneu prin ţară, o piesă muzicală cu muzici compuse de noi, cu momente de magie şi decoruri, spunem noi, fantastice. Aşadar, în curând, vom invita copiii, părinţii şi bunicii să pornească în aventură, alături de noi, să se joace, să cânte şi să danseze.
Cum simţiti comunicarea cu copiii în această perioadă?
Copiii se uită în număr foarte mare la emisiunile educative şi interactive pe care noi le postăm, dar noi nu auzim râsetele zglobii şi aplauzele lor, nu vedem sutele de ochi sclipitori care ne privesc. Primim mii de mesaje de dor pe peretele de socializare, dar ne lipsesc îmbrăţişările, bucuria şi energia lor. In mijlocul copiilor devine posibil totul şi pentru noi. Aşteptăm cu nerăbdare această întâlnire!
Autor: Lucia Toader
sursa: http://stiri.tvr.ro/