„Ciocoii vechi şi noi”, cu subtitlul „Ce naşte din pisică şoarici mănâncă” este un roman al prozatorului şi publicistului Nicolae Filimon (1819-1865).
Romanul a apărut, în premieră, în paginile publicaţiei „Revista română” a lui A. I. Odobescu sub formă de foileton între 1862 – 1863 şi sub formă de carte în 1863.
Este considerat primul roman notabil al literaturii române.
Evenimentele narate se petrec între anii 1814 şi 1825, la Bucureşti, în timpul fanariotului Caragea Vodă. În octombrie 1814, la curtea marelui postelnic Andronache Tuzluc îşi face apariţia „un june de 22 de ani cu faţa oacheşă, ochi negri de viclenie, un nas drept şi cam ridicat în sus, ce-i indica ambiţia şi mândria grosolană”. Este unul din personajele principale ale cărţii, pe nume Dinu Păturică, despre care George Călinescu scria că este „un Julien Sorel valah”, cu trimitere la personajul lui Stendhal.
Afişând o atitudine umilă, Păturică îi solicită lui Tuzluc un post oarecare la curtea sa, fiind recomandat de Ghinea Păturică, tatăl său, fost vătaf de curte. Devine ciubucciu, slujitor care avea însărcinarea să umple şi să aprindă ciubucul. Din această poziţie măruntă, Dinu Păturică va cunoaşte o ascensiune socială fulminantă, odată ce câştigă încrederea credulului Tuzluc. Urmează un lung şir de minciuni, uneltiri, intrigi şi trădări, fapte abominabile săvârşite fără cea mai mică remuşcare.
Complice îi este Chera Duduca, amanta lui Tuzluc. Păturică şi aceasta pun la cale falimentarea postelnicului şi însuşirea averii lui. Planurile diabolice ale celor doi sunt îndeplinite şi cu ajutorul lui Chir Costea Chiorul, negustor şi cămătar capabil de multe mârşăvii.
În scurt timp, Dinu Păturică devine vătaf în locul lui Gheorghe, singurul om cinstit şi corect de la curtea lui Tuzluc. Sub noul domn, Alexandru Şuţu, Păturică obţine rangul de stolnic, pentru ca apoi să ajungă, în urma unei monstruoase trădări, chiar ispravnic peste două judeţe.
Succesiunea de fapte abominabile comise în scopul parvenirii de Dinu Păturică şi celelalte personaje aflate în cârdăşie cu el se termină brusc, odată cu intervenţia domnitorului pământean Grigore Ghica.
Păturică, Duduca şi Costea Chiorul au parte de morţi simbolice, imaginate de Filimon în stil justiţiar. De cealaltă parte, fostul vătaf, Gheorghe, ajunge spătar datorită cinstei şi corectitudinii care îl caracterizează, după care Ghica îl numeşte caimacam al Craiovei.
„Apărut după o serie destul de numeroasă de încercări româneşti inegale, hibride şi artificioase în cea mai mare parte, îndatorate unor concepţii literare minore, tehnicilor facile, utilizate cu înduioşătoare ingenuitate, ‘Ciocoii vechi şi noi’ este cel dintâi roman românesc în care originalitatea inspiraţiei, forţa ei de întrupare estompează precaritatea experienţei şi în cele din urmă precumpănesc în relaţia cu modelele şi cu imperfecţiunile, numeroase, ale lucrării”, scrie Gabriela Drăgoi în „Dicţionarul general al literaturii române” (Ed. Univers Enciclopedic, 2005).
Scriitor şi compozitor, Nicolae Filimon a urmat Şcoala de catihetică a Bisericii Enei din Bucureşti, a studiat cu marele logofăt Scarlat Bărcănescu, completându-şi astfel educaţia şi învăţătura, găsind aici un mediu prielnic înclinaţiei sale pentru muzică, se arată în ”Dicţionarul scriitorilor români” (Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998). A fost cântăreţ în coruri bisericeşti şi flautist.
A ocupat diferite funcţii administrative: funcţionar la Departamentul Credinţei, pitar (1856), funcţionar (din 1862) la Arhivele Statului (din cadrul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice), şef al secţiei istorice şi a aşezămintelor publice (1864).
Debutul său a avut loc în 1857, în ziarul ”Naţionalul”, cu articole şi cronici, începând astfel o intensă activitate de cronicar muzical şi teatral. A fost unul dintre primii culegători de folclor românesc. A colaborat, de-a lungul timpului, la diferite publicaţii, ca ”Ţăranul român”, ”Revista Carpaţilor”, ”Tribuna română”, ”Buciumul” etc.
A publicat, între anii 1858-1860, nuvelele ”Mateo Cipriani”, ”Friedrich Staaps”, aceasta din urmă cuprinsă în memoriile ”Escursiuni în Germania Meridională. Memorii artistice, istorice şi critice” (1860), apoi, în 1861, un nou volum, cuprinzând nuvelele ”Mateo Cipriani”, ”Bergamo’ţ şi ”Slujnicarii”. AGERPRES (Documentare – Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
sursa: AGERPRES